1, 2, 3… și !!

PNL Suceava și-a desemnat liderul județean, pe Alexandru Băișanu, și din momentul acesta putem spune cu toată sinceritatea că, până după alegerile prezidențiale din toamna acestui an, la Suceava nu vor mai fi cine știe ce mișcări spectaculoase pe eșichierul politic.
Avem configurată, în momentul de față, în județ, o situație în care puțini ar fi crezut în urmă cu câteva luni, în sensul că nimeni nu mai credea că un Gavril Mîrza va mai disputa lupta, la nivelul județului, pentru Cotroceni, cu Gheorghe Flutur, după ce acesta din urmă l-a scos de la șefia Consiliului Județean Suceava. Cum, la fel, nimeni nu mai credea într-o revenire a lui Băișanu, după ce Mihai Aurel Steiciuc l-a făcut să simtă glia la alegerile pentru șefia organizației PNL a municipiului Suceava.

 

Mihai CHIRA

Actualmente, în județul Suceava este constituit cadrul necesar unei lupte politice pe viață și pe moarte, poate chiar mai „grele” și mai aprige decât ce a fost până acum. Și spun asta pentru că cine pierde, și cu siguranță cineva o face dintre cei trei, va pleca acasă, definitiv și irevocabil.
Nu cred că Gheorghe Flutur este pregătit pentru trei ani de opoziție cruntă în cazul în care Crin Antonescu sau Mircea Geoană va fi președinte. Prea și-a închis toate căile de comunicare cu cele două partide.
Nu cred nici că Gavril Mîrza va mai fi președinte al PSD dacă scorul electoral obținut de partidul său pe 22 noiembrie va fi sub media pe țară. Cum la fel nu mai cred în Alexandru Băișanu șef al PNL dacă nu atinge pragul celor 20% pentru Crin Antonescu. În orice combinație, unul dintre cei trei pierde și atunci lucrurile se complică pentru toți. Poate de asta merită să fim aproape pe 22 noiembrie!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: