Șapte comune nu au încheiat contracte pentru transportarea deșeurilor pe rampele neînchise

Comisarii de mediu au dat amenzi de 240.000 lei administrațiilor locale care nu au respectat întocmai prevederile legale privind tragerea pe dreapta a gropilor de gunoi neconforme

 

Comisarii de mediu suceveni, împreună cu reprezentanții Prefecturii, continuă seria controalelor la depozitele de deșeuri menajere care trebuiau închise în vara acestui an. Verificate au fost 136 de gropi din 107 de comune și noi orașe, precum și depozitul municipal Rădăuți. Potrivit comisarului-șef Adriana Iordache, cu ocazia controalelor s-a constatat că majoritatea acestora au sistat activitatea de depozitare pe rampele de pe raza de competență la termenul limită de 17 iulie 2009. Comisarii de mediu aveau să depisteze că patru dintre unitățile administrative nu și-au închis platformele și nu au ecologizat zonele aferente acestora, în cauză fiind comunele Ostra, Pătrăuți, Slatina și Siminicea. La fel, 7 comune nu au perfectat contracte pentru transportarea și depozitarea gunoiului pe rampe cu perioade de tranziție, acestea fiind Vulturești, Slatina, Pătrăuți, Dornești, Putna, Straja și Poieni-Solca. Două dintre acestea, respectiv Dornești și Poieni-Solca, aveau contracte doar pentru transportarea resturilor reciclabile, responsabilii din cadrul primăriilor declarând că deșeurile compostabile rămân în gospodăriile populației.
În urma descinderilor, lucrătorii Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au întocmit 23 de procese-verbale de contravenție și-au aplicat 16 amenzi contravenționale, în valoare totală de 240.000 de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: