Liberalii din județul Suceava se bat pentru Gheorghe Flutur

Cei din PNL vor să-l „îngroape” politic; cei din PD-L vor ca el să rămână „rege” !

Prestația politică a președintelui Consiliului Județean Suceava, liderul PD-L, Gheorghe Flutur, a ajuns subiect de discuție în conferința județeană de alegeri a PNL, care a avut loc la finele săptămânii trecute la Suceava și unde au fost prezenți mai mulți lideri naționali liberali, în frunte cu președintele Crin Antonescu.

 

Acesta din urmă le-a spus foarte clar celor din sală că președintele ales al PNL Suceava nu va avea o misiune ușoară, în sensul că va trebui să lupte pe două fronturi. Primul este pentru viitorul președinte al României, pe care liberalii își doresc să poarte numele liderului lor. Al doilea front este înfruntarea cu Gheorghe Flutur. Președintele PNL a spus foarte clar că „în timp ce eu mă voi bate cu Traian Băsescu, Mircea Geoană și oricine altcineva care mai dorește să candideze la președinția României”, liderul de la Suceava va trebui „să se bată cu Gheorghe Flutur”.
Această strategie electorală i-a dezamăgit pe cei din PD-L Suceava, care nu mai devreme decât săptămâna trecută anunțau că văd în PNL un aliat de guvernare mult mai serios și mai natural decât PSD. Prim-vicepreședintele PD-L, senatorul Orest Onofrei, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că modul acesta de a face politică, stabilit de liderul PNL, este unul foarte dăunător pentru electoratul sucevean și nu face altceva decât să evidențieze lipsa de idei și de proiecte a PNL. „Acest tip de discurs nu mai poate duce nicăieri. Mai ales acum, la 20 de ani de la Revoluția din 1989. E un comportament care nu mai poate fi valabil la ora asta. În loc să facem planuri și strategii utile pentru oameni, unii folosesc mass-media ca tribună pentru răfuieli personale”, a mai spus Orest Onofrei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: