Șold la șold

Casă ori chilie…

„Fericiți cei singuri și aleși…”
(Toma, rostirea 49)

Pentru că e, mintenaș, pe țeava tiparniței, la ediția a doua, cum îi șade bine, haideți să vă (re)împrospătez amintirile și să vă mai oferim câte ceva – poate chiar am mai și oferit – din cărțulia noastră (Vasile Andru & Dumi Brad) – Surâd, deci exist…

 

Nu știu alții cum sunt, dar eu, deși gust din consistența singurătății și cred că numai singurătatea este creativă, n-aș putea scrie pe o insulă pustie…
Sunt două feluri de singurătate: una mortifer (apăsătoare, nocivă) și a doua salutifer (salvatoare, împlinitoare).
Și mai există „fericita întristare” sau tristia secundum Dei, tânjirea după Dumnezeu.
Un doctor spunea: „Omul singur este un potențial bolnav”. Evident, el se referea la singurătatea rudimentară, a celor frustrați de afectivitate, a celor ce au suferit o traumă de abandon sau a femeilor singure din Kyoto care, se știe, se sinucideau pe 2 ianuarie la ora 6 seara.
Analistul fericirii spune: Cei care-și fondează fericirea pe un obiect exterior, pe iubit sau pe iubită, pe bani sau pe funcții, vor trăi cu spaima că le pot pierde; căci tot ce-i exterior fuge sau se distruge… Dar cel care-și clădește ființa pe liniștea lăuntrului, pe duh, acela clădește durabil, acela nu depinde de ceva trecător.
Casă ori chilie? Ce ar fi mai propice scrisului sau împlinirii?
Un prieten burlac, prea comod pentru a ieși din singurătate, își hrănește un volum de 400 de pagini (recent apărut) numai cu nostalgia relațiilor sale neîmplinite. Volumul se numește Poeme bestiale. Toată lumea operei lui este făcută din nostalgia menajului absent și a relațiilor neîmplinite.
Alt caz. O scriitoare din Iugoslavia (fostă) a conviețuit șase ani cu partenerul ei, iar în al șaptelea an l-a luat de soț. Și a descoperit că menajul este necreativ. Sau este vorba, la ea, de stresul de mariaj, care va trece încet.
Balzac era burlac, ascet al scrisului de noapte. Avea o logodnică de cursă lungă, pe Eva Hanska, o iubea, dar o ținea la 5 000 de kilometri distanță, în Ucraina. Era o relație de cuplu prin corespondență.
Tolstoi era familist – ba chiar avea familie mare! –, dar avea și conacul vast, te pierdeai în labirintul conacului. Când scria, nu-l mai găsea nimeni cu săptămânile…
Stendhal era un burlac sobru. Câte o amantă elevată nu-l făcea dependent. Câte un salon aristocrat nu reușea să-l anexeze societății. Să-l amestece în pasta lumească. Ci mai curând, toate acestea, amantele superbe și saloanele scrobite, erau anexele lui… Pentru el, scrisul era „societatea”, iar societatea era pustiul în care te retragi periodic spre regenerare.
Dostoievski s-a însurat până la urmă cu Anna, care-l servea cu multă cuviință, chiar cu smerenie. Ea nu-i cenzura niciodată manuscrisele. Nu-i impunea autocenzura castratoare.
Cine nu și-ar dori o Anna Dostoievski în casă! O consoartă care să nu-ți inspecteze atelierul literar, caietele cu însemnări…, inspecție care, poate inocentă, poate anxioasă, impune autocenzura. Cine nu-și dorește o consoartă care să nu facă stări depresive și alergice la personajele feminine din cărțile tale trecute și netrecute? Să înțeleagă că personajele tale feminine sunt ficțiuni vag proiective sau cel mult sunt adultere mentale…
Evident, o soție de scriitor simte că sub fiecare personaj feminin reușit s-ar ascunde un adulter (cu gândul) sau perverse autoerotisme reprimate… Dar Anna avea o înțelegere evlavioasă a soțului-scriitor, știa că opera e operă!
Cunosc un scriitor căruia consoarta i-a spus că-l părăsește dacă nu elimină toate personajele feminine din prozele sale. Și, în plus, îi cerea să reediteze cărțile anterioare și să elimine toate personajele feminine. Cum condiția castratoare era fermă, după un ultimatum de câteva luni, femeia l-a părăsit. „Păcat, mare păcat!”, cum zice un poet amic într-o poemă recentă.
Când văd un scriitor însemnat care reușește să fie și bun familist – cunosc cel puțin unul uimitor, care a dat o Istorie… monumentală (2001) – eu sunt „etonné et ravi”, adică mirat și fermecat, vorba lui Pascal. Și mă gândesc: Oare are lângă el o Anna Dostoievskaia? Sau el este pur și simplu un supraom care, evident, nu poate fi „anexat” de slujirile casei, știind să dea familiei ce-i al familiei, și Mnemosinei ce-i al Mnemosinei…
P.S. Cum e încă relaș vacanțier cu iz autumnal (&…barcelonez!), iubite prietene-cetitoriu, am să lipsesc nițel, nu mult nu – puțin, din… peisaj! Primește asta cu înțelegere. Mulțam fain! Ne vom vorbi, curând.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: