Casa Județeană de Pensii onorează prestații sociale pentru 8 suceveni stabiliți în străinătate

CJP a întocmit 164 de dosare pentru localnici care și-au deschis dreptul la pensie în țări membre UE, în timp ce, pe baza stagiilor de cotizare realizate în statele comunității europene, sucevenii au beneficiat de 12 drepturi noi și 19 recalculări de pensii

 

Casa Județeană de Pensii Suceava face plăți de drepturi garantate prin legislația comunitară pentru 8 suceveni emigranți, 3 dintre ei fiind stabiliți în Germania, câte doi în Austria și Franța, iar unul în SUA. Directorul coordonator al instituției, Mirela Adomnicăi, spune că, în ceea ce privește deschiderea dreptului la pensie pentru muncitorii emigranți, se întâlnesc două situații distincte. Prima dintre ele se referă la deschiderea respectivului drept în alte țări decât România și pentru care se solicită stagiile de cotizare de la Suceava, speță în care angajații CJP au întocmit 164 de dosare. Dintre acestea, 146 sunt pentru Germania, ceea ce denotă că proporția lucrătorilor cu contracte de muncă legale în această țară este mult mai mare comparativ cu restul statelor UE. Alte solicitări de stagii de cotizare s-au făcut din Spania (4) și Italia (2), foarte puține dacă se are în vedere numărul mare de suceveni plecați să câștige în aceste două țări. A doua situație este cea în care cererea de pensionare este depusă la Casa Județeană de Pensii Suceava și pentru care se primesc comunicări cu stagiile de cotizare realizate în statele comunității europene (12 drepturi noi și 19 recalculări de pensii).
Legislația comunitară în domeniul asigurărilor sociale este, de la 1 ianuarie 2007, direct aplicabilă și în România în raporturile cu celelalte state. În acest sens, diversele sisteme de securitate socială din țările membre au fost armonizate, astfel încât lucrătorii emigranți să poată beneficia de cumul de prestații sociale. Coordonarea s-a făcut în baza a 4 principii fundamentale care își propun garantarea dreptului la prestații sociale pentru persoanele care își desfășoară activitatea în mai multe state ale UE. Acestea consacră egalitatea de tratament atât pentru cetățenii pro-prii, cât și pentru cei din alte state ale Uniunii Europene; luarea în calcul a stagiilor de cotizare din toate statele membre în care emigranții au lucrat cel puțin un an; aplicarea legislației din statul în care sunt angajați lucrătorii emigranți și, nu în cele din urmă, exportul prestațiilor sociale în țara în care aceștia își au domiciliul. În afară de țările membre ale Uniunii Europene, România are încheiate acorduri pe această linie cu SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Turcia și Macedonia. Din 2007, în cadrul Casei Județene de Pensii Suceava funcționează Centrul Local pentru informarea muncitorilor emigranți, acesta deservind județele din Moldova. „Toți cei care sunt interesați să ceară relații referitor la modalitatea în care își pot valorifica stagiile de cotizare, fie efectuate în alte țări, pentru a-și stabili un drept la pensie în România, fie pentru a-și deschide un drept la pensie în alt stat și să valorifice stagiul de cotizare realizat în țară, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10.00-14.00, pot solicita audiențe cu privire la aceste informații”, precizează șeful CJP. Mirela Adomnicăi menționează că legislația comunitară de securitate socială acoperă accidentele de muncă, bolile profesionale, prestațiile de invaliditate, pensiile de bătrânețe, pensiile de urmaș și ajutoarele de deces, Casa Județeană de Pensii punând la dispoziție toate formularele necesare deschiderii drepturilor în cauză.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: