PSD Suceava 2020

După zile în care s-au tăiat în declarații

Liderii suceveni ai coaliției PD-L – PSD au dat-o la pace

Ei au discutat ieri, „civilizat și pașnic”, pe probleme legate de promovarea de proiecte

Pe lângă reproșurile „în termeni civilizați” pe care și le-au adus reciproc liderii locali ai coaliției PD-L – PSD, privind declarațiile politice din ultima perioadă, în cadrul ședinței de ieri au fost abordate problemele legate de promovarea de proiecte, au declarat surse participante la întâlnire.

 

Gheorghe FLUTUR

Gavril Mîrza

Președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a recunoscut în urma ședinței că au fost unele reproșuri aduse reciproc, arătând că s-a convenit ca declarațiile politice ce vor fi făcute să nu afecteze interesul general al județului. Liderul PSD Suceava, Gavril Mîrza, a arătat că „discuțiile au fost în modul cel mai civilizat și pașnic”.
Liderul democrat-liberalilor suceveni a cerut partenerilor din PSD să intervină pe lângă ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, pentru alocarea de fonduri necesare regularizărilor cursurilor de apă din județ în vederea prevenirii inundațiilor. Totodată, reprezentanții celor două partide au convenit să susțină programele județene de modernizare a infrastructurii, dar și includerea în 2010 a modernizării traseelor Roman-Siret pe E 85 și Suceava-Botoșani, întrucât traficul existent impune lărgirea acestor drumuri.
În ceea ce privește promovarea de proiecte de dezvoltare, liderii suceveni ai PD-L și PSD au stabilit că la acordarea sprijinului nu trebuie să se țină cont de culoarea politică a primarilor ci de interesul comunităților locale.
Președintele PSD Suceava a menționat că, la viitorul rectificativ al bugetului județean, modul de repartizare a sumelor de bani va fi făcut după o consultare în cadrul coaliției, iar președintele PD-L Suceava a arătat că, după ce vor fi stabilite standardele de cost pentru administrațiile publice locale, modul în care se vor repartiza sumele de bani se va clarifica.
În cadrul ședinței, Gheorghe Flutur a explicat partenerilor din coaliție cum s-au alocat fondurile la ultima rectificare bugetară, PSD criticând că 17 localități cu primari PSD nu au primit niciun leu. Astfel, Flutur a prezentat o situație multianuală, 2006-2009, privind alocarea fondurilor pe localități, și a subliniat că fondurile au fost acordate localităților care au în derulare proiecte sau care au fost prejudiciate de fonduri, exemplificând cu municipiul Fălticeni, care în ultimii trei ani, a primit jumătate din fondurile alocate unor municipii de aceeași mărime. Totodată, el a spus că sunt localități care înainte să solicite fonduri de la bugetul județului ar trebui să cheltuie banii pe care îi au în fondul de rulment.
Liderii celor două organizații au mai stabilit să susțină un program național pentru dezvoltarea satului românesc, dar și realocarea de fonduri în cadrul PNDR pentru proiectele de dezvoltare rurală astfel încât proiectele eligibile depuse pe măsura 3.2.2 și care nu intră în finanțare să poată fi puse în practică.
Președintele PD-L Suceava a arătat că județul Suceava are 68 de proiecte depuse pe măsura 3.2.2, cele mai multe din țară, în valoare de peste 70 de milioane de euro.
Președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a mai arătat că, în cadrul discuțiilor cu PD-L, s-a sta-bilit să se facă o trecere în revistă a administrațiilor locale din județ pentru a se vedea unde cele două partide pot să realizeze parteneriate.
La rândul său, Gheorghe Flutur a spus că s-a discutat despre modul în care PSD ar putea prelua funcțiile de viceprimar în Fălticeni și Rădăuți, unde primarii sunt PD-L, insistând ca în municipiul Rădăuți să se clarifice situația pentru că este nevoie de stabilitate politică.
Președintele PD-L Suceava a mai spus că la această întrunire a coaliției județene a informat partenerii din PSD despre ceea ce s-a discutat luni, la București, în cadrul ședinței coaliției, în special privind asumarea răspunderii guvernului pe cele patru proiecte de lege.
În cadrul întâlnirii dintre liderii locali ai coaliției, s-a mai stabilit ca parlamentarii celor două formațiuni să facă intervenții pe lângă ministerele de resort, astfel încât să fie alocate fonduri pentru achitarea datoriilor din 2008. Astfel, pentru lucrări la școli sunt datorii de 25 de milioane de lei, iar pentru refacerea infrastructurii distruse de inundații, datoriile primăriilor se ridică la 40 de milioane de lei. „Trebuie făcute demersuri la MECI, MAI și MFP pentru plata acestor datorii pentru că sunt primării, școli și agenți economici blocați”, a spus liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: