Într-o excursie prin Europa

S-au procopsit cu gripă porcină

Încă două cazuri de gripă de origine porcină au fost confirmate în județ, la doi elevi care au participat la o excursie prin Europa, a informat ieri directorul coordonator adjunct cu probleme de sănătate publică și programe din cadrul DSP Suceava, dr. Marinela Grădinaru.

Ea a declarat că 10-12 copii suceveni, cu vârste de 15-16 ani, au participat la o excursie prin mai multe țări, printre care și Anglia, ei fiind însoțiți de un cadru didactic. În ultima zi de ședere în Anglia, unul dintre copii a început să aibă febră.

 

Laborator

Când au ajuns în Franța, s-a prezentat la un medic care i-a prescris Tamiflu, tratament folosit în cazul acestei forme de gripă. Ajuns în țară și având mama cadru medical, copilul a fost dus imediat la un spital din Iași, așa cum cere procedura în astfel de situații, și a fost anunțat DSP, probele confirmând că este vorba de gripă porcină, în formă ușoară.
Imediat, DSP a început ancheta epidemiologică în grup, depistând încă un copil cu simptome de gripă, confirmată apoi de Institutul Cantacuzino. Și acesta a fost internat la Iași, ambii elevi fiind în afara pericolului. “În ambele cazuri simptomatologia a fost ușoară, în general existând risc doar la persoanele tarate sau cu imunitatea scăzută. Evoluția copiilor este bună. În momentul când ne vin rezultatele la probele trimise de noi, suspecții sunt ținuți sub observație, consemnați la domiciliu până ajung rezultatele”, a declarat directoarea adjunctă a DSP.
Dr. Grădinaru a spus că deși profesoara care a însoțit elevii prezenta și ea simptome de gripă, probele recoltate au infirmat existența virusului AH1N1. Ea a mai precizat că persoanele afectate s-au aflat sub supravegherea DSP timp de o săptămână de la declanșarea anchetei epidemiologice și că au fost anunțați și medicii de familie. De asemenea, sub supravegherea DSP, se află și contacții cu bolnavii.
Aceste două ultime cazuri se adaugă celor 4 depistate la sfârșitul lui iulie, fiind vorba, atunci, de un copil de 2 ani, de mama lui și 2 bunici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: