Societățile care pun în vânzare vegetale narcotice își desfășoară activitatea între ora 19 și primele ore ale dimineții, susține viceprimarul Lucian Harșovschi
Lucrătorii Poliției Comunitare au intrat în alertă după ce au fost înregistrate noi cereri de autorizare a spațiilor comerciale care oferă amatorilor produse de origine vegetală cu efect halucinogen. La compartimentul specializat al executivului au fost înregistrate două solicitări de eliberare a autorizației pentru acest domeniu de activitate, dintre care una într-un garaj.
„Nu am dat curs acestor solicitări, nu am acreditat aceste societăți comerciale, ci am făcut adrese, atât către Direcția de Sănătate Publică, cât și către Poliția municipiului Suceava – Direcția Antidrog și Protecția Consumatorului, pentru a verifica exact dacă respectivele plante se încadrează în cele stipulate de prevederile legale”, evidențiază viceprimarul Lucian Harșovschi.
Pe acest fond, primăria le-a cerut solicitanților certificat de urbanism pentru schimbarea destinației locației, întrucât activitatea în cauză impune, obligatoriu, asigurarea de condiții specifice. Viceprimarul speră în rezolvarea vidului legislativ, astfel încât administrația locală să nu mai fie nevoită să autorizeze firme orientate spre desfacerea de plante ca-re intră sub incidența legislației privind narcoticele.
„Poliția Comunitară și colegii de la Autorizare vor veghea ca aceste societăți să nu funcționeze, pentru că avem informații că aceste firme își desfășoară activitatea între ora 19 și primele ore ale dimineții”, relevă Harșovschi, adăugând că amenzile drastice vor contribui la diminuarea amploarei fenomenului consumului de droguri legale.
Comentarii