Accidentările din lotul CS Universitatea lasă loc ambițioșilor

Antrenorii Petru Ghervan și Leonard Bibirig cred că seria de jucători accidentați ai CS Universitatea Suceava ar putea afecta obiectivul de anul acesta al echipei de handbal. Sucevenii și-au propus, în ediția 2009 – 2010 a Ligii Naționale, obținerea locului 5 în clasament, loc ce le-ar asigura a treia participare în Challange Cup.

 

Obiectivul nu este o imposibilitate dat fiind performanța realizată anul trecut, când sucevenii au ajuns în finala competiției, dar poate părea curajos că anul acesta echipa va intra în campionat fără câțiva jucători de bază.
Sigur este că ruptura de tibie și peroneu a lui Mădălin Țuțu nu-i va permite să joace cel pu-țin în turul campionatului, da-că nu chiar și în retur. Pivotul Marius Ignat, cu o fisură la coloana vertebrală descoperită acum câteva zile, va pierde o parte din primele meciuri ale anului competițional. Herniile portarului Bogdan Pralea, deocamdată vindecate, nu-i vor permite o vreme decât prestații de câte 10 – 15 minute, cu pauze mari între ele, altfel existând posibilitatea de recidivă.
Există posibilitatea ca Leonard Bibirig să se concentreze doar pe antrenoriat și să lase jocul.
Pe de altă parte, conjunctura este favorabilă „lupilor” tineri și ambițioși care pot profita de locurile libere din echipă.
„Este un moment foarte bun ca jucătorii tineri din lot, cei nou veniți ca și cei vechi, să arate ce pot și să prindă loc în echipă, supliniind lipsa celor accidentați. Ne bazăm pe asta, de aceea ne vom concentra în perioada de pregătire pe creșterea în plan tehnic a echipei”, a declarat profesorul Petru Ghervan, ce va prelua, probabil, funcția de director tehnic al echipei universitare de handbal.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: