Suceava are probleme la granițele cu vecinii

Din cauza nefinalizării delimitării administrativ-teritoriale, pe terenuri care aparțin municipalității, autorizațiile de construire sunt eliberate de autoritățile comunelor învecinate

Administrația suceveană va relua demersurile privind delimitarea administrativ-teritorială dintre Suceava și comunele Șcheia și Moara.
Viceprimarul Lucian Harșovschi spune că între conducerile celor 3 primării a fost semnat un protocol în acest sens, însă acesta încă nu își face efectele scontate.

 

„Există un protocol încheiat de mai mult timp, însă acesta nu este foarte clar, având elemente de ambiguitate. O să trebuiască să plecăm, din nou, din punctul zero, o decizie pe această linie urmând a fi luată în Consiliul Local”, arată dl Harșovschi.
Primăria promite că va urgenta demersurile necesare, mai ales că, pe acest fond, proliferează diverse anomalii. Astfel, pe terenuri care aparțin municipalității, autorizațiile de construire pentru diverse obiective sunt eliberate de autoritățile din comunele vecine, probleme de acest gen întâlnindu-se, de-a lungul vremii, și la granița cu Ipoteștii. De asemenea, în zona Autoservice, de la ieșirea spre Fălticeni, spre exemplu, mulți dintre proprietarii de imobile plătesc impozite la Șcheia, în timp ce utilitățile sunt asigurate de municipiul Suceava. Pe acest fond, Primăria Suceava intenționează obținerea unei hotărâri de guvern de delimitare administrativă, deoarece elementele stabilite prin diversele protocoale nu sunt validate prin lege.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: