Pentru un învățământ superior de calitate

Amestecul între politică și managementul autentic administrativ în învățământul superior din România a condus la o situație confuză, la scăderea credibilității universității și la reducerea prestigiului și a încrederii în absolvenții de universitate. Acum, oamenii mai în vârstă, ca și cei care au urmat universitatea până în 1989 au dreptate când spun: ”…pe vremea noastră, universitatea era ceva serios!”. Dincolo de latura nostalgică, firesc legată de vârstă, avem în vedere mai cu seamă argumente pentru a ne îndoi în privința calității în pregătirea studenților. Nu ne convine ca părinți, ca profesori, ca cetățeni și ca români. Dar realitatea-i una singură și nu ne avantajează.

 

Rețeaua instituțiilor de învățământ superior, numărul de studenți și formele de învățământ – învățământ de zi, fără frecvență, cu frecvență redusă și învățământ la distanță – sunt determinate nu de cerințe ale pieței muncii, ci au la bază și multe interese comerciale. Am avut a merge la o casierie a unei universități pentru a plăti costul ISBN-ului unei edituri pentru a tipări o carte. Atunci am văzut cât de multă lume plătește zilnic la universitate diverse servicii. Plățile la ghișeu sunt însoțite de numele și prenumele plătitorului și denumirea serviciului respectiv pentru consemnare în chitanță sau factură. Pe lângă termenii cunoscuți – plata de înscriere, plata la cantină, plata pentru restanță, plata de amânare a examenului etc., studenții sau părinții lor spuneau denumiri al căror înțeles nu-l am nici acum. Ceea ce este însă ușor de înțeles privește numărul mare de plăți, inclusiv pentru studenții reușiți la ”fără taxă”. Această realitate privind costurile unei familii pentru un student așează universitatea în zona comercială. Dar cel mai grav rămâne aspectul privind raportul dintre disponibilitățile tinerilor pentru studiu și puterea părinților de a susține financiar aceste studii. Oare câți tineri capabili și dornici de studiu rămân neîmpliniți? Și tot aici se află și alt raport: cât mai mulți studenți și cât mai puțini profesori.
De la absența motivată sau nemotivată de la cursuri, seminarii sau lucrări practice s-a trecut la frecvența facultativă, s-a ajuns apoi la formele de învățământ fără frecvență sau cu frecvență redusă și, mai recent, la învățământul superior de la distanță. Învățământul superior la fără frecvență și la distanță s-a extins ca niciodată în istoria învățământului din România și ca nicăieri în lume! A depune un dosar la secretariatul universității, a urmări expuneri sau prelegeri la tv, a căuta informațiile pe Google și a pune semnul X în niște căsuțe ale unei grile de evaluare nu înseamnă, în convingerile mele, pregătire superioară. Înțeleg că Google ne oferă informații, date de tot felul, dar nu ne oferă nici criterii taxonomice pentru valori, nici ierarhizări, conexiuni, interpretări și nici viziune. Pe această cale s-au eliberat sute și sute de diplome universitare. Un singur exemplu este suficient în susținerea acestor afirmații, deși ele sunt cu sutele.
A ajunge în situația în care un cetățean la 65 de ani să obțină 10 diplome, adică să urmeze 10 facultăți la Universitatea “Spiru Haret” reprezintă o ”admirabilă” performanță intelectuală. În cazul de față, valabile sunt doar trei întrebări: > În cât timp cetățeanul a urmat cele 10 facultăți? În șapte ani (cam cât durau, nu de mult, o facultate și masteratul); > Cât l-a costat? Două miliarde lei vechi. > La ce-i ajută? La nimic. O astfel de facultate este o afacere. Oare cum au putut să funcționeze în România atâția ani la rând astfel de facultăți? Acum, când s-a pus problema opririi “fabricii de diplome”, au apărut deontologii, justițiarii, politicienii etc.
Au fost mulți oameni interesați de diplome universitare. Ca urmare, extinderea formelor de învățământ, fără condiții tehnice și didactice, fără cadre didactice adevărate, fără avize și acreditări, forme care cuprind, în primul rând, învățământul la distanță, au fost tacit acceptate, chiar și sprijinite. În legislatura 1996-2000 am făcut parte din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților și am participat la actul legislativ. Am susținut mereu reglementări în favoarea calității învățământului și a interesului tinerilor capabili și dornici să-și realizeze o calificare superioară cu adevărat. Atunci au apărut primele manifestări ale unor afaceri comerciale și în universitate.
Se vorbea mult atunci despre universitățile private în extin-dere. La întrebarea “Ce mai fac?, răspundeam uneori că mă ocup de demersurile necesare pentru a înființa o universitate la Rădăuți. Gluma mea a devenit o realitate astăzi, deoarece orașe și mai mici decât municipiul Rădăuți au acum facultăți ale Universității ”Spiru Haret”. Nu am fost însă și nu sunt împotriva învățământului superior privat.
În ultima vreme, reglementările în domeniul învățământului superior s-au încărcat de cuvinte (au venit, probabil, de la absolvenții de drept cu durata de trei ani!), începând cu termenul „acreditare” și terminând cu cel de “diplome valide”. Și s-a ajuns astăzi la “gălăgia națională” privind învățământul privat neacreditat. Dar cine avea obligația de a ști și de a lua măsuri în zona acreditărilor acestor universități sau facultăți? A cuantificat oare cineva cât de mult a coborât calitatea de student sau de absolvent de universitate în opinia publică?
Nu cred că voi fi considerat prea legat de banca din liceu sau banca din amfiteatru dacă voi spune că un studiu și o pregătire superioară cu toate competențele specialității se pot realiza numai cu mari eforturi, cu frecvență, într-un învățământ superior normal – cursuri, seminarii, aplicații, toate guvernate de autoritate, rigoare și exigență.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: