Deși ocupă mai toate locurile ce le sunt rezervate la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Nu toți studenții romi își finalizează studiile

La Universitatea “Ștefan cel Mare” s-au ocupat anul acesta toate cele 10 locuri rezervate pentru romi, față de alți ani când mai rămânea un loc sau două. Potrivit secretarei șefe de la universitate, ing. Maria Muscă, nu a fost niciun candidat pentru locul de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, dar acesta a fost redistribuit, conform cererii, la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică.

 

Problema cu acești studenți este că ei beneficiază de locuri bugetate de minister, dar nu toți reușesc să facă față și să termine facultatea. “De regulă, sunt printre ei și studenți buni, cu note peste 7-8, dar mai sunt și din cei mai slabi, care nu reușesc să finalizeze cursurile”, ne-a declarat rectorul Adrian Graur.
Locurile pentru romi au fost distribuite la toate cele 9 facultăți ale universității, la 8 dintre ele fiind rezervat câte un loc, două locuri fiind la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.
Dacă studenții romi își recunosc etnia și profită de drepturile pe care le au, nu același lucru se poate spune despre elevii din această etnie care au și ei locuri rezervate, numai că preferă să dea admiterea împreună cu toți candidații, fără să-și recunoască apartenența la etnia romă, spun reprezentanții IȘJ. Anul acesta, în județ, peste 200 de locuri în clasele a IX-a au rămas neocupate, fiind depuse inițial 36 de fișe de repartizare; același lucru se în-tâmplă an de an. În total, au fost 270 locuri la învățământul de zi, 2 la seral și 10 la învățământul cu frecvență redusă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: