A fost odată

George Muntean, cartea care va fi lansată miercuri, 22 iulie 2009, ora 14,00, la Muzeul de Istorie Suceava și care în continuare, la Librăria Suceava a Uniunii Scriitorilor, va fi răsfoită cu lecturi cu glas tare și evocări ale participanților la manifestare, este una din cele mai frumoase aduceri aminte captate între copertele unui volum. Materia sa fluidă, cu mult mai bogată decât ceea ce a putut fi stabilizat în cuvintele tipărite, va continua multă vreme să o însoțească, cei care au scris o vor regreta că au omis un amănunt, o întâmplare, cei care o vor citi vor povesti altele.
 

George Muntean, eroul ei, cărturarul bucovinean despre care unii spun că s-a irosit și despre care eu cred că s-a împlinit în multitudinea de aripi crescute anume pentru zborul său deosebit, i-a schițat singur desfășurarea și apoi a lăsat-o în grija soției sale, poeta Adela Popescu, convins că o va duce la limanul ochilor noștri. Scrisă în iunie 2004, în Bilca, pe lungul și ultimul drum al lui George Muntean de la casa părintească la brazda înflorită a veșnicei sale odihne, această niciodată epuizată aducere aminte a devenit carte în cuprinsul, temporal și sacrificial, al unui lustru. Neîntâmplător, deoarece dacă povestea lui George Muntean înainta fără să anunțe un capăt, cum noi, foștii lui ascultători, o știm prea bine, în schimb povestea Adelei Popescu, uitați-vă la cărțile sale Între noi – timpul, era mereu spusă și respusă. Doi oameni, doi scriitori care nu semănau, complementari, repetă în această carte miracolul vieții lor împreună.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: