Pentru parohienii brodineni

O nouă bucurie și mângâiere a sufletului

Pe valea Sucevei, în căutarea curioasă a drumețului de frumuseți, aer curat și liniște tulburată de ciripitul păsărilor, se va găsi cu smerenie și discreție o așezare încărcată de istorie și amintire a marelui Ștefan cel Sfânt, care, cu siguranță, a fost cunoscută și cutreierată de viteazul voievod – Brodina de Sus.

 

Dacă parcurgi drumul de la Brodina spre Brodina de Sus, găsești locurile aproape neschimbate de sute de ani în ce privește pădurea, drumurile și dealurile. Și dacă îți continui drumul, vei ajunge la Izvoarele Sucevei, unde vei vedea cum trebuie să arate apa încă ferită de poluare. De mult, oamenii acestor locuri nu s-au preocupat absolut deloc de publicitate, grija lor exclusivă fiind să supraviețuiască în calea tătarilor și a tâlharilor și cred că de aceea ne-au rămas atât de puține informații istorice, și acestea neajutorate în calea necruțătoare a modernismului și a preocupărilor omului de astăzi, acaparat de grija cum să trăiască mai bine material, cu ignorarea cvasitotală a trecutului și valorilor perene naționale. Tot mai rar găsești bătrâni care să mai vorbească despre trecătoarea Pohoniș, unde huțulii le-au făcut de petrecanie tătarilor care îi invadau în răstimpuri, sau despre Caluharica, unde călugării de la Putna au primit de la marele lor voievod un mun-te, unde și-au clădit un schit, să se roage, și o stână, unde să facă brânză sărată pentru vajnica oaste creștină.
În aceste locuri binecuvântate, oamenii încă poartă în sufletul lor iubirea arzătoare și statornică și față de pădurile de molid, care le asigură existența, dar și pentru credința care le fericește sufletele și îi păstrează întregi, așa cum i-a creat Dumnezeu. Așa se face că o parohie cu 160 de case are nouă lăcașuri de închinare, în aproape fiecare cătun așezat la înălțime. După ce mai întâi s-a edificat o biserică minunată în centrul satului și a parohiei, oamenii s-au gândit că musai le trebuie și aproape de casele lor câte o bisericuță, să le aducă aminte de Dumnezeu ori de câte ori o vor vedea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI