Peste 7 milioane de euro ar putea schimba fața celei mai mari unități spitalicești din județ
Spitalul Județean Suceava va beneficia de o serie de proiecte de modernizare și echipare, în valoare totală de peste 7 milioane de euro, care vor trebui implementate pe parcursul unui an de zile.
Vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Ilie, cel care a făcut acest anunț, a explicat luni că a fost transmis avizul Ministerului Sănătății pentru dezvoltarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate, în valoare de un milion de euro, proiect finanțat prin POR și care va fi supus aprobării în ședința de vineri a CJ Suceava. Ilie a ținut să menționeze faptul că, la finele săptămânii trecute, s-a semnat și contractul în valoare de 1,1 milioane de euro pentru modernizarea secțiilor de obstetrică-ginecologie și neonatologie. El a mai spus că săptămâna viitoare încep și lucrările de re-facere a terasei și acoperișului spitalului, în valoare de 2,2 milioane de lei, urmând ca în zilele următoare să fie cunoscut câștigătorul licitației pentru reparațiile la instalațiile sanitare și de canalizare din spital în valoare de 2,2 milioane de euro, care a avut loc luni. Totodată, secția externă de psihiatrie a spitalului intră în reparații capitale, fiind alocată suma de 1,1 milioane de euro, la cele patru clădiri vechi ale spitalului urmând a fi efectuate lucrări de reparare a acoperișului în valoare de 400.000 de euro. „Avem la Spitalul Județean de Urgență din Suceava în derulare un număr de 15 proiecte, cu o valoare de șapte milioane de euro, care vor schimba complet calitatea serviciilor medicale”, a conchis Vasile Ilie. El a ținut să remarce faptul că este „pentru prima dată după 1990” când Spitalul Județean beneficiază de o sumă de de-pășește 7 milioane de euro pentru modernizări și dotări profesionale. „Eu sper ca, într-un an, așa-zisa față a Spitalului să se schimbe și lucrul acesta este posibil și datorită faptului că la Ministerul Sănătății, Suceava are un prieten, pe secretarul de stat Cristian Irimie. Toate eforturile acestuia vor trebui dublate de un management performant și cred în capacitatea de performanță la nivel înalt a actualului manager al Spitalului județean, Vasile Rîmbu”, a mai spus Vasile Ilie.
Comentarii