La Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”

Record de participare

Trei zile de neuitat, atât pentru locuitorii orașului Gura Humorului, dar mai ales pentru vizitatori! Așa poate fi considerat sfârșitul săptămânii trecute.
Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică “Umor la… Gura Humorului” a înregistrat un număr record de participanți. La secțiunea “Literatură umoristică” s-au înscris 65 de participanți, iar la “Grafică satirică” au fost înscriși 175 de caricaturiști din 31 de țări.
Deschiderea Festivalului a fost făcută de gazda manifestării, Vera Romaniuc, directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, care a scos în evidență participarea numeroasă și calitatea lucrărilor.
“Aici, la Gura Humorului, în acest an s-a depășit recordul de participare. Asta înseamnă respect față de manifestare, respect față de ideea instituției festivalului de umor, care, în alte părți, a fost aruncată fără milă și cu gesturi grosolane pe un grătar de mititei sau într-o halbă cu bere. Aici nu se întâmplă așa ceva, am adus și carte de umor, am adus și puterea și dreptul nostru de a conjuga verbele la viitor.

Sunt extrem de trist și cu sufletul în bernă, pentru că noi, umoriștii, suntem concurați neloial, în fiecare zi, în proporție de masă, cu acces nelimitat la televiziune, de politicieni! Noi ne chinuim, transpirăm, sper eu, pentru o pagină de text sau pentru o caricatură.

 

Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică “Umor la… Gura Humorului” – iulie 2009

Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică “Umor la… Gura Humorului” – iulie 2009

Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică “Umor la… Gura Humorului” – iulie 2009

Dumnealor vin, își dau pantalonii jos, violează limba română, sintaxa, gramatica, nu țin cont de nimic, și peste toate se așterne această toleranță nătângă, care pe noi ne complexează, dar nu ne lasă indiferenți, ca dovadă că s-a ținut și se ține a XIX-a ediție. Au fost peste 175 de caricaturiști și 65 de epigramiști, sunt recorduri absolute și știu ce spun”, ne-a spus Cornel Udrea, președintele juriului pentru Secțiunea de Literatură Umoristică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: