Trăsnetul a incendiat două gospodării din Marginea

> Unuia dintre proprietari i-au ars construcții de peste 300 mp și, cu ele, un cal o vacă, un vițel și vreo 40 de păsări

Un trăsnet a căzut joi noapte peste anexa unei gospodării de pe strada Havriș din Marginea. Incendiul izbucnit în urma lui a cuprins imediat și o construcție alăturată, aparținând altui proprietar. În scurt timp, flăcările s-au extins, mai violent spre gospodăria Ilenei I., care și-a văzut cuprinse pe rând în ghearele focului magazia, șura, grajdul și chiar parte din casa de locuit.

 

Alarma a sunat la Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu câteva minute înainte de ora 24, când cineva de la Marginea a anunțat nenorocirea. Garda de intervenție a detașamentului, cu trei autospeciale, și serviciile voluntare pentru situații de urgență din Horodnic, Sucevița și Volovăț au plecat imediat spre Marginea, în total 6 mașini, cu personalul militar și civil aferent. Proporțiile incendiului erau deja impresionante, el fiind alimentat, din mai multe surse, de materiale ușor combustibile (fân și lemn).
Aproximativ 5 ore au muncit pompierii, cu cazmaua, cu toporul, cu cangea și la aruncat apă cu furtunurile peste construcțiile pe care focul le înghițea – atât în gospodăria cea mai greu afectată, cât și în cea a vecinului, Dumitru O. Pe mai toată durata operațiunilor a existat pericolul ca flăcările să ajungă și la alte trei case din imediata apropiere.
La ora 5.05, odată cu lichidarea incendiului, proprietari și pompieri au fost în măsură să facă evaluarea pagubelor. Ilenei I. i-au ars în incendiul provocat de trăsnet construcții amplasate pe mai mult de 300 de mp, cu tot ce era în ele. O magazie de 200 mp, adăpostul de animale de pe circa 40 mp, o șură de pe alți 50 de mp, flăcările „mușcând” și vreo 20 mp din acoperișul locuinței. Au pierit în incendiu și animalele femeii, un cal, o vacă, un vițel și vreo 40 de păsări imposibil de scos la timp din pârjol. În gospodăria vecinului, focul a distrus o magazie de peste 100 mp, cam 6 mc de cherestea și vreo 15 mc de lemn de foc.
Pagubele au fost estimate la circa 50.000 lei, singura consolare a mărginenilor afectați fiind că putea fi și mai rău, trăsnetul provocând, de regulă, incendii extrem de dificil de stins.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: