A mai rămas de jucat doar o singură etapă din ediția 2009 a Campionatului Municipal de Fotbal. Una dintre cele mai populare competiții locale, care a adunat, și de această dată, la start 17 echipe formate din împătimiți ai sportului rege, se apropie de final.
Această ultimă rundă nu este lipsită de interes, pentru că programează două meciuri deosebit de interesante, față în față aflându-se formațiile de top. Vineri, 10 iulie, de la ora 17.00, se va juca meciul Interconti – NTS, o partidă cu tradiție, iar de la ora 18.00 se va disputa meciul Adria – Apropo Cafe.
Mai sunt de disputat, în afara acestei ultime etape, câteva jocuri restanță, care vor definitiva clasamentul. Rămâne de văzut care vor fi grupele din turneul play-off, în care se califică primele opt clasate și datele de desfășurare a meciurilor din acest ultim act al competiției.
Ultima rundă din ediția 2009 programează meciurile:
Marți, 7 iulie




























Comentarii