În județ au ajuns primii contacți cu gripa porcină

Primii contacți cu persoane afectate de gripă porcină au ajuns în județul Suceava, dar niciunul nu prezintă simptomele bolii, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, ing. Adrian Popescu. Este vorba de suceveni care s-au întors acasă din Anglia cu avionul și care au avut tovarăși de drum persoane la care a fost confirmată prezența gripei porcine.

 

Adrian Popescu spune că, în urmă cu o săptămână, DSP a fost informată de ministerul de resort despre primii contacți care au sosit în județ, fiind vorba de două femei între 20 și 40 de ani, care au venit cu avionul din Anglia. “Aceste persoane au fost identificate, iar reprezentanții noștri s-au prezentat la domiciliul lor, le-au explicat situația și au semnat de luare la cunoștință că se obligă să respecte normele care se impun în astfel de situații. Niciuna dintre a-ceste persoane nu avea simptome de gripă porcină care să necesite recoltarea de probe”, a declarat ing. Popescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt, în cursul zilei de luni a sosit informarea că alte 3 persoane din Suceava, tot femei, de 32, 52 și 54 de ani – două din Suceava, una din Rădăuți –, au călătorit împreună cu 7 persoane infectate în avionul ajuns în țară pe 29 iunie. DSP a repetat procedura cu două dintre ele, întrucât doar acestea fost găsite acasă, cealaltă persoană fiind la muncă în câmp. Toți cei 5 contacți vor fi monitorizați în continuare de DSP, fiind informați și medicii lor de familie, și au fost avertizați să nu părăsească localitatea de domiciliu.
“Fiind perioada concediilor, mulți vor călători în zone cu risc, endemice. DSP le recomandă să trateze cu seriozitate problema și să informeze imediat medicul de familie când apar simptome. Până în prezent, în România s-au înregistrat 44 cazuri de infectare cu virusul gripal A/H1N1, așa-numita gripă de origine porcină. De la apariția ei, Ministerul Sănătății a dispus ca toate persoanele care călătoresc în străinătate să respecte măsurile preventive, fiind important ca persoanele care au călătorit în zone endemice și care prezintă simptome specifice noii gripe să se prezinte imediat la medic.
Simptomele acestei gripe sunt tuse seacă, secreții nazale apoase și febră peste 38 grade Celsius. Pentru prevenție, se recomandă evitarea contactului cu persoane bolnave, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, spălarea mâinilor cât mai des, cu apă și săpun.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI