Masa selectă a privilegiaților politic

Cei mai mulți dintre noii directori ai instituțiilor desconcentrate își dau, deja, proba lipsei de pregăti-re, ca să nu spunem a incompetenței în posturile pe care le ocupă pe criterii politice. Săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri tematice cu președintele CJ Gheorghe Flutur și cu prefectul Sorin Arcadie Popescu, unii dintre ei nu au putut să ofere date elementare ce țineau de activitatea instituției pe care o diriguiesc. După alegeri, de ochii lumii, la București au fost organizate așa-zise concursuri, aspiranții politici candidând de unii singuri și în fața unui juriu de formă. După testare, nu s-a pomenit ca vreunul dintre candidați să pice și chiar dacă așa ceva s-a întâmplat, acesta era ori prea dobitoc, ori a fost trântit pe motiv că făcea parte din partidul nepotrivit.

 

V.I.ADOMNICĂI

În guvernarea Boc, promovarea din rațiuni pur clientelare a atins apogeul, modul de ocupare a posturilor din instituțiile publice locale și centrale putând fi asemuit, fără teama de a greși, cu cel din vremurile de dinainte de ’89. Așa se face că posturile bănoase din serviciile desconcentrate ale ministerelor sunt accesibile, exclusiv, clienților de partid. Astfel, oamenii cu adevărat pregătiți, tinerii absolvenți cu 10 sau persoanele cu experiență și care au făcut dovada probității lor nu au nicio șansă în competiția cu câștigători dinainte știuți. Consecința este una cât se poate de previzibilă, România fiind condusă de persoane pe care nimic nu le recomandă să stea în fotoliile în cauză. În afară de partid! Începând de la miniștri foarte tineri, care prin prestațiile anterioare nu au demonstrat mare lucru, și până la directori de instituții publice, parașutați în funcții cu care nu au nicio tangență. Și aceasta numai pentru că au fost soldați credincioși partidului, au finanțat consistent campania electorală sau au suflat în borș liderului politic, doar, doar… or prinde și ei un loc la masa selectă privilegiaților.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: