Fruntași, dar și nemulțumiți

Regiunea de Dezvoltare Nord-Est este „fruntașă” la promovarea de proiecte de finanțare prin POR, a declarat, vineri, președintele CRDNE, Gheorghe Flutur, în urma ședinței Consiliului Regional de Dezvoltare Nord-Est, care s-a desfășurat la Suceava.

 

El a arătat că au fost depuse foarte multe proiecte pe infrastructura de transport, modernizarea școlilor sau dezvoltarea orașelor, valoarea acestora depășind suma alocată. Potrivit lui Flutur, în urma discuțiilor din CRDNE, s-a constatat că la licitațiile pentru desemnarea executantului se fac unele economii, prețul licitat fiind mai mic decât prețul estimativ al proiectului – condiții în care sumele economisite vor putea fi redistribuite – și că, în perioada următoare, se va face o ordonare a proiectelor prioritare ce ar putea fi finanțate din economii.
Totodată, Flutur a spus că primarii și președinții de consilii județene se plâng că există contestații la licitații, ceea ce determină întârzieri la implementarea proiectelor. Mai mult, președintele CRDNE a arătat că reprezentanții autorităților locale sunt îngrijorați de finalizarea contractelor, în condițiile în care multe firme care s-au prezentat la licitații au venit cu prețuri foarte mici, chiar și cu 40 la sută mai mici decât valoarea estimată. El a avertizat firmele respective că vor trebui să se încadreze în sumele licitate, întrucât la aceste programe cu finanțare europeană nu se pot suplimenta fondurile.
Gheorghe Flutur a mai menționat că autoritățile locale și-au exprimat nemulțumirea pentru faptul că băncile acordă credite „foarte scumpe” în vederea cofinanțării proiectelor și consideră că se impune o schimbare de comportament a băncilor, dar și capitalizarea băncilor de stat pentru a se acorda credite, astfel încât să se poată asigura absorbția fondurilor comunitare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: