Accidente ce se pot transforma oricând în tragedii…

Un copil în vârstă de 14 ani a murit, iar altul, de 15 ani, a fost rănit grav, după ce mopedul pe care se aflau a intrat în coliziune cu un tractor rutier cu remorcă

Un bilanț al evenimentelor rutiere petrecute joi în județ indică 5 accidente, soldate cu o persoană decedată, două rănite grav și 3 rănite ușor. Datele ne-au fost puse la dispoziție de Biroul de presă al IPJ Suceava.

 

> În jurul orei 7, în afara municipiului Rădăuți, pe DN 17A, Ciprian I., de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza stării avansate de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus de Vasile G., de 48 de ani, localnic. În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto. Ciprian I. nu purta centura de siguranță, a refuzat testarea cu aparatul alcooltest și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto G. Vasile a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și de sustragere de la recoltarea probelor biologice.
> O oră mai târziu, în afara localității Dănila, comuna Dăr-mănești, pe DN 2, Eduard B., de 23 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza imprudenței în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a părăsit ulterior partea carosabilă și s-a răsturnat pe spațiul verde din afara drumului. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto. Conducă-torul auto nu purta centura de siguranță, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
> În jurul orei 20, în interiorul localității Frasin, pe DN 17, Cezar I., de 41 de ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat-o ușor pe Z.A., de 17 ani, din localitate, care conducea în fața sa un moped și a încercat să execute manevra de întoarcere fără să se asigure și fără să semnalizeze.
Conducătorul auto purta centura de siguranță, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cea de pe moped nu folosea casca de protecție.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: