Consumul și traficul de droguri, în creștere la Suceava

În județul Suceava se remarcă o creștere a consumului de droguri în rândul tinerilor, în baruri, discoteci, la petreceri private, dar și în cadrul unor manifestări publice, a declarat ieri șeful Serviciului Antidrog din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Suceava, Costin Tudor. “Am avut semnale că și la manifestarea organizată de Agenția Antidrog la Carrefour s-au consumat droguri în parcare. Dar, în general, se consumă droguri în cercuri restrânse, unde toți se cunosc între ei și unde posibilitatea noastră de a interveni este limitată”.
 

Costin Tudor spune că a crescut și numărul traficanților de droguri, ei fiind tineri până în 25 de ani care aduc droguri din străinătate sau din orașe mari ale țării. Aceștia vând droguri de risc și mare risc, precum ecstasy, hașiș, heroină. O altă problemă semnalată este existența așa numitelor “coffee-shop-uri”, care, “sub paravanul comercializării unor produse legale”, vând produse halucinogene, din categoria drogurilor ușoare precum hașiș și marijuana“. Pe raza județului Suceava sunt 7 astfel de magazine, două la Rădăuți, două la Câmpulung Moldovenesc, unu la Fălticeni și două la Suceava. “Se comercializează pliculețe cu ierburi aduse de la Etnoplant. Noi suntem limitați, fiindcă aceste plante nu sunt interzise de lege. S-au făcut demersuri la Guvern, la Parlament, nimeni n-a avut vreo reacție. Tinerii consumă și apoi o iau razna. Recent, o fată de 19 ani din Fălticeni a ajuns la spital după ce a consumat un astfel de produs luat de acolo”, ne-a declarat Costin Tudor. A crescut numărul arestărilor în rândul traficanților de droguri Costin Tudor a mai spus că munca celor de la Biroul de Combaterea a Crimei Organizate Suceava s-a concretizat în ultimii ani prin mult mai multe arestări în rândul traficanților de droguri, față de anii 2005-2006, când și-a început activitatea. “Dacă înainte erau 2-3 arestări pe an, în 2007-2008 sunt 10-15 arestări în județ, în 2008 fiind arestați 10 traficanți de droguri. Colegii noștri muncesc 24 de ore din 24 pentru ca acest fenomen să nu se extindă. Mesajul nostru este să nu se ocupe cu așa ceva, că riscă pușcăria. Noi avem posibilitatea de a documenta actul infracțional în cele mai amănunțite moduri. Ne ocupăm serios de această problemă și vor mai fi surprize și pe viitor”. Declarațiile dlui Tudor au fost făcute ieri, cu prilejul întâlnirii organizate de Agenția Națională Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava, pentru marcarea Zilei internaționale de luptă împotriva consumului și traficului ilicit de droguri, din 26 iunie. Cu acest prilej se desfășoară campania intitulată “Îți controlează drogurile via-ța? În viața ta, în comunitatea ta… drogurile nu-și au locul”. Au stat față în față, la masa discuțiilor, reprezentanți ai agenției, ai DSP Suceava, IPJ, IȘJ, DJS, ai unor organizații neguvernamentale, implicați împreună în diverse acțiuni de prevenire a consumului de droguri. Șeful DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, și-a exprimat cu acest prilej bucuria că instituția sa se implică în aceste campanii, pe de o parte, dar și dezamăgirea: “Sunt dezamăgit și trist când văd cât de mulți suceveni au fost arestați pentru trafic și consum de droguri. Cred că trebuie să ne unim forțele și să conștientizăm tinerii și pe părinții lor asupra riscului consumului de droguri. Cred că trebuie să facem mai multe pe viitor în acest sens și să ajungem să permanentizăm aceste acțiuni în școli”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: