O investiție care contribuie la scăderea prețului energiei și la crearea de locuri de muncă

Cu prilejul punerii în funcțiune a Axei de 400 kV Moldova, președintele ANRE, Petre Lificiu, a declarat că astfel de investiții contribuie la scăderea prețului energiei. „Aceasta (investiția – n.r.) are legătură directă cu prețul viitor al energiei și consider că dezvoltarea investițiilor și întărirea liniilor și dezvoltarea de noi surse alternative de energie va face ca prețul energiei să scadă către așteptările legitime ale populației”, a spus președintele ANRE.
 

El a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, că ANRE analizează separat pe programe distincte posibilitatea diminuării tarifelor la energia electrică, respectiv pentru consumatorii cuplați la înaltă tensiune, la medie tensiune și la joasă tensiune. Astfel, Lificiu a arătat că, în cazul componentei de înaltă tensiune, unde sunt aproximativ o sută de consumatori mari, “are importanță foarte mare și reducerea cu câteva procente, a prețului, pentru că asta dă de lucru, readuce întreprinderile la lucru și readuce locurile de muncă”. Potrivit lui, pe medie tensiune sunt cuplați circa 14.000-15.000 de agenți economici. „De asemenea, reducerea chiar și cu un procent ar face importantă reluarea activității economice”, a explicat Lificiu. Totodată, el a arătat că sunt câteva sute de mii de consumatori casnici cuplați la medie tensiune și 8 milioane de consumatori casnici la joasă tensiune. „Rezultatele exacte ale acestor analize le vom avea la sfârșitul săptămânii și vom vedea atunci ce perspective sunt de reducere concretă a tarifelor în mod diferențiat”, a precizat președintele ANRE.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: