Criza e grea și fără a-i se adăuga o criză politică

Aflat ieri la Suceava, prim-vicepreședintele PD-L Adriean Videanu a declarat că a cerut partenerilor de coaliție să nu transfere conflictul intern în cadrul coaliției de guvernare. „Avem o criză. Este suficient de grea, și fără una politică pe care PSD vrea să o transfere, din rațiuni politice, în guvern. Oricum, domnul Geoană va pierde”, a spus Videanu.
 

El a arătat că, spre deosebire de PD-L (care, în momentul când a luat decizia de a participa la acest parteneriat, s-a racordat in corpore la această decizie), în interiorul PSD cam vreo 70 la sută și-au dorit parteneriatul, în timp ce 30 la sută nu l-au dorit. „Din prima zi a înființării noului guvern, o serie întreagă de lideri, dl Năstase, dl Vanghelie, dl Iliescu, au atacat atât primul ministru, cât și guvernarea în ansamblul ei”, a evidențiat Videanu. În ceea ce privește înregistrările din ședința PSD de la Turnu Măgurele, el consideră că acestea au fost făcute publice intenționat, fiind vorba despre o „provocare politică”. „La PSD nimic nu e întâmplător. Este criza care este în interiorul PSD. Așa se manifestă ea. Nu ați văzut? Nu e prima dată când la PSD se filmează unul pe altul și se dau pe surse în presă”, a declarat Videanu. Prim-vicepreședintele PD-L a ținut să sublinieze că nu va răspunde provocărilor politice. „Suntem în «Parteneriatul pentru România» și nu vom răspunde niciunei provocări politice din acest punct de vedere. Vă spun cu sinceritate că ceea ce ne interesează în această perioadă dificilă e să găsim soluții la criza actuală, astfel încât efectele acestei crize pentru români să fie cât mai mici”, a spus în final Adriean Videanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: