Alexandru Ștefan Băișanu începe lupta cu Philip Rozopol pentru președinția PNL Suceava

> Fostul prefect al județului Suceava îi are de partea sa pe deputații Gheorghe Coroamă și Mircea Grosaru > „Nu putem vota să punem o conducere cu experiență de zece ani în PSD”, susține deputatul Mircea Grosaru > Philip Rozopol a încercat “să pună pumnul în gură” celor care sunt împotriva sa
 

Fostul prefect al județului Suceava, Alexandru Ștefan Băișanu, a anunțat ieri că va candida la funcția de președinte al Organizației Județene Suceava a PNL, principalul său competitor fiind actualul președinte interimar (impus de conducerea centrală a partidului) Florin Philip Rozopol (ex-membru PSD). Băișanu a anunțat candidatura sa în fața presei, alături de el fiind doi parlamentari, Gheorghe Coroamă și Mircea Grosaru. Ambii au susținut candidatura lui Băișanu ca pe o rezolvare a situației din PNL Suceava de la ora actuală, în sensul că fiecare dintre ei își dorește ca partidul să revină la o cotă de cel puțin 20% din voturile populației și să poată deveni o „voce în peisajul politic sucevean”, dominat în momentul de față de coaliția dintre PSD și PD-L. Alexandru Băișanu, deși oprit inițial de actuala conducere a PNL să susțină conferința de presă, a reușit în cele din urmă să aibă acces în sediul PNL Suceava, în condițiile în care el este vicepreședinte al Organizației Municipale Suceava a PNL. Încă de la primele ore ale dimineții „adevăra-te comandouri” anti-Băișanu defilau în fața sediului PNL Su-ceava, încercând să oprească orice dorință a taberei Băișanu de a deschide sediul. De altfel, președintele interimar, Philip Rozopol, a și trimis mass-mediei locale un comunicat în care cerea să nu fie luate în considerare niciun fel de anunț de convocare a vreunei conferințe de presă la PNL Suceava, numai în condițiile în care aceasta este susținută de liderii impuși (cum ar fi domnia sa), cei aleși (recte Mihai Aurel Steiciuc) sau unul dintre parlamentari (Gheorghe Coroamă sau Tiberiu Prodan – cel care a susținut necondiționat realegerea lui Călin Popescu Tăriceanu la președinția PNL). În cele din urmă, conferința de presă în care a fost anunțată candidatura lui Băișanu a avut loc de față cu Philip Rozopol, care nu a avut curajul să meargă la masa vorbitorilor ,ci a luat loc în sectorul rezervat ziariștilor. Alexandru Băișanu a spus că dorește să candideze la funcția supremă din PNL Suceava dintr-un motiv foarte simplu: „doresc să fac din acest partid un partener egal de dialog cu PSD și PD-L și vreau ca lumea să țină cont de PNL Suceava ca de o forță politică hotărâtă și cu susținere în teritoriu”. La puține clipe după anunțul lui Băișanu, președintele interimar al PNL Suceava, Philip Rozopol, a declarat că va cere sancționarea deputatului Gheorghe Coroamă, pentru că a convocat o conferință de presă pentru a sprijini candidatura la președinția organizației a fostului prefect Alexandru Ștefan Băișanu. Rozopol, care a venit la conferința de presă convocată de deputatul Coroamă, s-a așezat în zona rezervată presei, iar după ce fostul prefect și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Organizației Județene PNL Su-ceava, a spus că va cere sancționarea lui Coroamă pentru convocarea acestei conferințe de presă. El a mai spus că, în cazul conferințelor de presă convocate de parlamentari, aceștia trebuie să prezinte probleme legate de activitatea legislativă sau parlamentară, neexplicând însă dacă această cerință este obligatorie sau nu. „E surprinzător că Gheorghe Coroamă, ce a excelat prin absenteism, să deschidă acțiunea de sprijin pentru domnul Băișanu”, a mai spus Philip Rozopol, care a precizat că va prezenta această situație Co-misiei de disciplină a partidului, în vederea sancționării parlamentarului, măsură care ar fi, de altfel, unicat în istoria PNL Suceava. La rândul său, deputatul Gheorghe Coroamă a spus că atitudinea președintelui interimar al organizației, Philip Rozopol, este determinată de faptul că este „de mai puțină vreme membru al PNL”, partid care este însă un exemplu în ceea ce privește democrația internă. El a subliniat că îl susține fără rezerve pe Alexandru Băișanu pentru funcția de președinte al organizației județene, adăugând că are sentimentul că în această organizație se manifestă o stare de autosuficiență față de rezultatele obținute la alegeri. „Diferitele structuri de conducere sunt copleșite de o stare de resemnare, neputință față de adversarii politici”, a spus Coroamă, care a menționat că formarea unei echipe în jurul fostului prefect Alexandru Băișanu a fost ideea sa, în urma discuțiilor avute cu numeroși membri ai organizației județene. „E nevoie de schimbare și de o voce puternică în organizația județeană”, a mai spus deputatul PNL. La conferința de presă a PNL Suceava a fost prezent și deputatul minorității italiene din Parlament, Mircea Grosaru, care a menționat că susține reconstrucția organizației liberale sucevene din care s-a suspendat în anul 2000. „Sunt membru PNL din 1991 și nu mi-am dat demisia, și sunt suspendat din partid. Am rămas în PNL și cu sufletul și cu mintea”, a explicat deputatul Mircea Grosaru, fost secretar coordonator al PNL Suceava până în anul 2000. El a arătat că se implică în re-construcția Organizației PNL Suceava și că ar putea candida pentru o funcție de conducere, cel puțin cea pe care a avut-o, de secretar general, arătând că la Suceava democrația este în pericol în condițiile în care PNL a câștigat la alegerile europarlamentare doar 10% din voturi. „În Suceava trebuie o opoziție puternică”, a spus deputatul Grosaru, care a subliniat că deși este prieten de familie cu actualul președinte interimar al organizației, nu-l susține la alegerile care ar urma să se desfășoare în 12 iulie. „Nu putem vota să pu-nem o conducere cu experiență de zece ani în PSD”, a mai arătat Grosaru, care a făcut referire la faptul că actualul lider interimar al PNL Suceava, Philip Rozopol, care a intrat în PNL în 2008, a fost o perioadă lungă de timp membru PSD. Mai mult, Mircea Grosaru l-a acuzat indirect pe Philip Rozopol că are contracte la firma sa de ars deșeuri cu unități aparținând Consiliului Județean și Primăriei Suceava, fapt care a fost confirmat de președintele interimar, însă într-o formulă personală. Mircea Grosaru a fost extrem de virulent în privința actualei conduceri interimare și a explicat că PNL Suceava trebuie să intre într-o altă zonă de atac dacă dorește să conteze pe eșichierul politic. Fostul prefect de Suceava Alexandru Băișanu a anunțat ieri faptul că dorește să candideze la președinția organizației județene PNL Suceava pentru că este necesară o schimbare totală în ceea ce privește acțiunea politică a PNL în județ și că va începe „un atac la baionetă” față de adversarii politici. El a mai spus că „hăituirea membrilor PNL” de către actuala putere va trebui stopată și că liberalii vor fi protejați și apărați de toate excesele puterii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: