Tâlhărie la Dorna Arini

Un pensionar în vârstă de 73 de ani a fost atacat de doi indivizi, care, după ce l-au imobilizat, i-au luat dintr-un buzunar întreaga pensie pe care factorul poștal i-o predase cu puțin timp în urmă
C. Vasile, din București, s-a stabilit în satul Ghiorghițeni, comuna Dorna Arini. Joi dimineață, după ora 10, omul s-a deplasat în satul Rusca, din aceeași comună, la factorul poștal, de la care și-a ridicat pensia: 1.016 lei. A pus banii în buzunarul de la cămașă și, fără să se gândească vreun moment la un necaz, a pornit spre casă.
 

Pe drum a fost abordat de doi indivizi care i-au oferit spre vânzare un moto-fierăstrău. Indivizii au observat fâșicul de bani în buzunar și au devenit fiare. Unul l-a prins pe bătrân de gât, iar celălalt i-a smuls banii. După comiterea faptei, amândoi tâlharii au fugit. Victima și-a revenit repede după atac și a cerut ajutor polițiștilor din localitate. Cu multă operativitate și fler profesional, ei au reușit să-i depisteze pe infractori. Mai întâi, oamenii legii au identificat pe raza așezării și în orașul Vatra Dornei 3 autoturisme suspecte, două înmatriculate în Bulgaria și unul în județul Ialomița. În acestea se aflau 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, toți din comuna Bărbulești, comuna Ialomița. În urma verificărilor făcute au fost identificate două motofierăstraie, fără serii de identificare, o bâtă de baseball și mai multe articole de îmbrăcăminte pe care cei în cauză au declarat că urma să le vândă în zona Dornelor. Luați la… bani mărunți și, mai mult decât atât, fiind recunoscuți de victimă și un martor, S. Robert și V. Laurențiu, doi din cei 10 ialomițeni, și-au recunoscut fapta. Banii sustrași nu au fost găsiți asupra inculpaților, ci într-un autoturism cu care aceștia se deplasau. Drumul lor prin țară a fost între-rupt pentru scurt timp, întrucât Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei a decis că ei pot fi cercetați în stare de libertate. Chiar dacă există suspiciuni că aceștia ar fi comis și alte infracțiuni pe raza județului nostru.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI