Respirații creștine

Expoziția Respirații creștine, găzduită de galeria Veroniki Art din nordul Capitalei, a reunit 58 de lucrări realizate de 16 artiști plastici, toate circumscrise unei teme majore: relația omului cu Dumnezeu. Deși închisă „fizic” la momentul la care scriu, expoziția se poate încă vizita virtual, pe www.veronikiart.ro, și cu siguranță lasă o impresie de neșters celor ce cred în mesajul ei artistic.
 

Meleagurile sucevene sunt generos reprezentate de trei artiști, toți absolvenți ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Ion Grigore, născut în comuna Corni-Suceava, pictor de biserici cu har, un mare artist contemporan considerat a fi un tălmăcitor al sufletului românesc, un fel de Creangă al penelului, este prezent cu un grupaj de pânze în stilul său inconfundabil, cu tușe catifelate, punctiforme. Dintr-un ciclu amplu de peisaje dedicate satului „utopic”, profund, au fost selectate pentru expoziție Biserica din Comănești Suceava (ce pare a fi privită printr-o atmosferă purificată de ploaie) și Biserica din Valea Lupului. Câteva „naturi statice” (Hrismon, Serafim, Pieta, Ouă roșii) din care nu lipsesc obiectele-simbol ale credinței (dar și ale vieții de zi cu zi a țăranului), lumânarea, colacii, ștergarele, ulcelele și blidele, dar și icoana, întregesc colecția. Dincolo de aspectul aparent figurativ, descriptiv al lucrărilor, se întrezăresc sensuri ascunse. De exemplu, în Lumina credinței, cromatica sumbră a ștergarului, bazată în principal pe roșul și negrul ce umplu cadranele în alternanță, te duce cu gândul la existența umană. Lumânările sunt aprinse pe acest fundal, dar abia în ultimul registru, la partea superioară, se ivește un fel de spectru al răsăritului, terminat în albastrul speranței. La fel în pânza Serafim, îngerul are, pe lângă aripile din reprezentările canonice, un chip ca de tânăr și evlavios monah, cu aură de sfânt și ochi iluminați de ardoarea rugăciunii. Elena Murariu, născută la Zvoriștea, tot în județul Suceava, cunoscută și apreciată zămislitoare de icoane, dar și specialistă în conservarea picturii murale, este prezentă la Veroniki Art cu un desen în tuș pe hârtie și foiță de aur, Biserica. Aceasta este văzută ca o incintă stratificată, la zidirea căreia stau nu cărămizi ci oameni-suflete, vii sau adormiți, la bază – iar la vârf, chiar Iisus, împreună cu sfinții. Totul este învelit în coaja protectoare a aripilor de înger. În fine, Victoria Zidaru, al treilea artist născut pe plaiurile sucevene (satul Liteni), expune aici două obiecte din material vegetal ce mi se par a se înscrie într-o viziune a veacului viitor: Templul și Ghemul. Primul ia naștere din cel de-al doilea. Ghemul nu este complet desfășurat, ceea ce înseamnă că Templul nu este construit încă până la desăvârșire, dar că ridicarea lui a început. Pentru că o cunosc bine – artistic vorbind – pe Victoria Zidaru, aș putea să spun că toate lucrările ei, cu preferință spre arta textilă, duc mai departe de tradiție o simbolistică religioasă amplă. Este de altfel impresionant faptul că tot ce este expus aici de către artiști cu atât de diferite și personale mijloace se circumscrie atât preocupărilor individuale, cât și unui parcurs comun, sugestiv numit de Veronica Marinescu, director artistic al galeriei, „urcușul întoarcerii la Dumnezeu”. Sfinți și îngeri, personaje biblice, chipul Mântuitorului și Crucea, ne fac cu adevărat părtași la o largă și semnificativă RESPIRAȚIE. HELIA RIMOGA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: