Pentru noua secție de restaurare-conservare de la Colegiul de Artă, se va interveni la Parlament

Directorul Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, prof. Sabina Roman, a declarat că problema neavizării noii specializări de restaurare-conservare patrimoniu cultural, propusă de colegiu, va fi ridicată luni în Parlament, de către deputata Sanda Maria Ardeleanu, care va face o interpelare pe această temă.
 

Reamintim că MECI a tergiversat emiterea unui ordin de ministru pentru înființarea unei clase de restaurare-conservare, astfel că s-a ratat organizarea admiterii pentru această specializare, pe 16 iunie trebuind să aibă loc pro-ba de aptitudini. Prof. Roman spune că dna Ardeleanu cunoaște foarte bine problema, întrucât “a intervenit și a vorbit la minister”, în urma demersurilor domniei sale din luna februarie a.c. ministrul aprobând decizia de emitere a ordinului respectiv. Directoa-rea mai spune că nu va renunța la această specializare, însă “nu vrem s-o luăm de la capăt cu demersurile, e foarte multă cheltuială și apoi e vorba de credibilitatea noastră”. “Am bătut de 7 ori drumul până la București pe banii noștri. Probabil că inițiativa noastră s-a lovit de niște interese ale ministerului. Dorința noastră, acum, e de a urgenta redactarea ordinului, pentru care este deja aprobare la minister”, a declarat prof. Sabina Roman. După mai multe demersuri eșuate, începute în urmă cu mai bine de doi ani, Colegiul de Artă obținuse în sfârșit avizul ARACIP, în urma unei evaluări externe, cu condiția obținerii unui ordin de ministru, pentru înființarea unei clase cu 28 de elevi, specializarea restaurare-conservare. În februarie 2009 s-au început demersurile pentru obținerea ordinului de ministru atât la MECI, cât și la Centrul de Evaluare a Curriculei. Centrul a avizat favorabil, procesul-verbal ajungând pe biroul ministrului Ecaterina Andronescu, care și-a dat acordul pentru redactarea ordinului de ministru. Numai că răspunsul care trebuia să sosească în termen de 30 de zile nu a sosit nici în ziua de azi, admiterea la această specializare fiind, astfel, compromisă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: