MIRCEA LUTIC, LA CULES DE LAURI

„Împlinitu-mi-s-a datul/ Și faimoșii boi plăvani/ Mi-au adus, vai, destinatul/ Car cu șasezeci de ani”, scria Mircea Lutic la un sfârșit de Florar, cu un deceniu în urmă. Acum, când carul i s-a oprit în pridvorul vârstei mult mai încărcat, și nu numai cu nuferi albi înfloritori la tâmple, ci și cu un neasemuit rod al creației, prietenii, admiratorii, prețuitorii l-au invitat la o culegere de lauri. Probabil, nu greșesc cu acest „l-au invitat”.
 

Or, așa cum este modest din fire, interiorizat și încarcerat în captivitatea ideilor creatoare, obsedat de rotunjirea supremă a verbului („În valul de slove mă pierd ca-ntr-un mit”), cel care reprezintă elita intelectualității bucovinene mai puțin decât toate ar fi făcut o festivitate răsunătoare din acest generos dar dumnezeiesc – împlinirea jubileului septuagenar. Însă s-ar fi supărat și nevăzutul astrolog ce-i numără anii, ar fi pălit în strălucire și lucorile ce-i luminează idealurile, ar fi murmurat mai trist și izvoarele ce-i alimentează harul dacă se lipsea pe sine, dar încă mai mult pe noi de la-mura zilei jubiliare. Energic, priceput la toate, președintele Fundației Culturale „Casa Limbii Române”, Vasile Tărâțeanu, a luat cârma, reușind, alături de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, să onduleze un spectacol literar-muzical pe potriva valorii celui sărbătorit, urcându-ne treaptă cu treaptă pe o scară de lumină în povestea ce întruchipează „virtutea străvechimii și suflul vremii noi” ale omului de litere, de la care vom avea mereu ce învăța. Doar, mai devreme ori mai târziu, toți cei care am trecut prin școala lui Mircea Lutic, suportându-i exigențele, conștientizăm incomensurabilul său aport la dăinuirea limbii române pe meleagurile noastre și mai cu seamă la strălucirea ei în veșminte de gală. Anume pe unda recunoștinței a și derulat întregul spectacol, animatorul Vasile Tărâțeanu numindu-l pe protagonistul zilei „un profesor (dascăl) al nostru, un model de dăruire actului de creație, care stă de strajă ca un stâlp de boltă graiului matern”. Așa cum poeților le place să adauge culoare și tâlc cuvintelor, iar sărbătoritul le merita din plin și numai la superlativ, metaforica apreciere de „ocnaș în minele cuvântului matern” s-a lipit și de ceilalți vorbitori, trezind o replică din partea distinsului omagiat. „Nu sunt ocnaș, căci truda mea întotdeauna mi-a adus bucurie, am muncit cu plăcere”, a protestat Mircea Lutic. În rest, a fost de acord și le-a primit cu emoție pe toate – laude, glume, dis-cursuri, mesaje de felicitare, declarații de dragoste, mărturisiri de prețuire… Cunoscând boala bucovinenilor pentru vorba lungă, academicianul Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, și-a început rolul de moderator cu rugămintea de a fi laconici ori „scurți”, la care partenerul său de scenă, poetul Ilie T. Zegrea, președintele Uniunii Scriitorilor Români din Cernăuți, a zâmbit filosofic, lăsând să se subînțeleagă că acesta-i un lucru cu neputință, mai ales când e vorba de o personalitate atât de polivalentă. Totuși, în sală s-a găsit cineva deosebit de laconic – ființa cea mai apropiată și care-l cunoaște de la vatră, sora Stela. Și pentru ea fratele a fost și este exemplu în toate, deși îl știe de mic, când mai făcea și câte o „prostie”. Și academicianul Mihai Cimpoi a pornit de departe, din anii studenției, când făceau „prostii” colegii de facultate, iar bucovineanul din Iordănești le era ca un dascăl, punându-i la respect de pronunțau vreun cuvânt incorect, fiind încă pe atunci „cu inteligența și cumințenia în-scrise pe față”. O părere înaltă are eminentul critic literar și despre lirica lui Mircea Lutic, numindu-l „poetul care a demonstrat că în poezie jocul este bun doar atunci când aduce un sens esențial”. Iar pentru savantul și scriitorul Dumitru Apetri din Chișinău, aceasta este o poezie „gingașă, fină, profundă”, de aceeași finețe deosebită fiind și im-punătoarele volume de traduceri. Ziua omagierii lui Mircea Lutic, mai mult decât alte evenimente culturale, a unit într-o comuniune de gânduri, speranțe și idealuri români din spații despărțite de vămi și frontiere. Alături de darurile de suflet ale basarabenilor, înviorate de epigramele glumețului umorist Gheorghe Bâlici, în cununa elogierilor s-au împletit mesajele ieșeanului Valeriu Stancu, președintele filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, publicistului și poetului Mihai Sultana Vicol din Suceava, „românului de pretutindeni” Mihai Prepeliță, prelungite de discursul savant al criticului cu sufletul împărțit între Cernăuți și București – Ștefan Hostiuc. Cu felicitări, mulțumiri și un dar simbolic din partea Patriei istorice a sosit dna Eleonora Moldovan, consilier di-plomatic al Consulatului General al României la Cernăuți. Puțin jenat de teama că nu va cuvânta aidoma poeților, i-a înmânat darul și distincția din partea Consiliului Regio-nal dl Arcadie Moisei. O diplomă deosebită, însoțită de frumoase urări, i-a adus colegului de condei Vasile Vascan, președintele organizației regionale Cernăuți a Uniunii Scriitorilor din Ucraina. „A sănătății floare” i-a dăruit cu glas melodios președinta Asociației „Gheorghe Asachi”, poetesa Eugenia Cimborovici-Teodoreanu. Iar redactorul-șef al ziarului „Zorile Bucovinei”, Nicolae Toma, a invocat calitățile și a ex-tras nectar din florile dăruite nouă de cel care a trudit o viață la redactarea ziarului, culminând inspirat cu „o plimbare filosofică” prin numeroase titluri de carte ale sărbătoritului. În unison cu stropii benefici ai mult așteptatei ploi de afară, au urmat îmbrățișările colective ale scriitorilor Grigore Crigan și Simion Gociu, directorului Editurii „Ale-xandru cel Bun” Alexandrina Cernov, străjerilor limbii materne de la Catedra de Filologie Română și Clasică – Gheorge Jernovei, Lora Bostan, Ilie Popescu, colaboratorilor de la postul de radio „Ucraina Internațional” (in corpore), profesoarelor din Herța Silvia Caba Ghivireac și Irina Ghembliuc, care a editat de curând un studiu despre traducerile lui Mircea Lutic. Înmânându-i o diplomă ju-biliară în premieră, Vasile Bâcu, președinte interimar al Societății „Mihai Eminescu”, a evocat perioada de președinție și activitatea întru prosperarea națională a celui care s-a numărat printre fondatorii primei societăți culturale a românilor din regiunea Cernăuți. „Prin vise de crai-nou, ușor”, dulce și răvășitor l-au purtat vocea tânără a lui Alexandru Tărâțeanu, care a făcut să revină printre noi sufletul lui Grigore Vieru, și melodia de flaut a gingașei domnișoare Bianca din Iași. Cu lucori aprinse din versurile sale, l-au fericit cântăreții atașați sufletește de lirica patriotică luticiană – Elena Calancea, Dumitru Ignat, Carolina Jitaru și Gheorghe Posteucă. În fapt de seară, când ne-am adunat la un pahar, „ întru sănătatea și longevitatea cu șopot cristalin de verb matern poetului, în fața ochilor îmi persista standul impunător cu volumele sale – triumful unei vieți neirosite. Sărbătoarea lor continuă și nu se va sfârși atât timp, cât inimile cititorilor vor tinde spre ele. MARIA TOACĂ Cernăuți

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI