Din calendarul popular

Iuda (Iudele)

Iuda, fost ucenic și om de încredere al lui Iisus, a fost stigmatizat de apologeții creștini, lui făcându-i-se un adevărat rechizitoriu pornindu-se de la faptul că „banul este ochiul dracului”. Mai târziu, biserica și, mai ales, calendarul popular, au instituit pentru 19 iunie o zi dedicată lui Iuda sau Iudelor.
 

Iudele erau pentru omul tradițional niște reprezentări fantastice, niște demoni (zâne rele) care-și exercitau atribuțiile în spațiul atmosferic și mai puțin în cel acvatic, spi-rite malefice mult asemănătoare Rusaliilor; ziua de 19 iunie se ținea înainte pentru ferirea omului de vânturile năprasnice care băteau din toate părțile. Conform credințelor arhaice, vântul se forma „din sufletul unor dihănii rele, care voiau să nimicească totul pe pământ și să rămână numai ele singure”. După alte credințe, „vântul este un înger blestemat pentru că nu l-a ascultat pe Dumnezeu”. Ziua lui Iuda (Iudele) se ținea, în special, pentru paza câmpului, dar îndeosebi pentru vârtejurile și furtunile cu grindină. Conform tradiției bucovinene, Iuda, ca divinitate meteorologică, era cel care stăpânea și purta furtunile slobozind grindina asupra culturilor agricole. El ar fi fost investit de către divinitatea supremă cu aceste atribuții, dat fiind că a comis cunoscutul act de trădare față de Iisus. Iuda era închipuit în iconografia populară ca un fel de semi-divinitate care-și avea aria de desfășurare în nori (nefiind primit în cer), de aici purtând vânturile pe care le slobozea suflând într-un fluier mare. Vântul purtat în acest mod avea mai multe aripi, de aceea bătea din toate părțile; se mai credea că Iuda avea un butoi mare în care ținea vântul pe care-l dirija printr-o țeavă sau că acest butoi era prevăzut cu mai multe țevi prin care ieșeau vânturile într-o bătaie concentrică. Pentru vânători, Iudele erau vânturile care suflau din toate părțile, ducând mirosul omului către vânat, așa că toată dibăcia și iscusința vânătorului erau sortite eșecului. Se pare că denumirea vânturilor de acest gen, cele care-l trădau pe vânător au primit această denumire, drept consecință a actului nesăbuit săvârșit de apostolul în cauză prin vânzarea lui Iisus, Iudele fiindu-i subordonate acestuia. Dat fiind că ziua lui Iuda era celebrată într un mod aparte în părțile sudice ale țării, acest aspect ar putea fi luat în considerare ca o certitudine în atribuirea sărbătorii unei influențe balcanice, areal în care apare și o zeitate identică, precreștină. Peste tot, indiferent de zona geografică (de câmpie, deal sau munte), în ziua lui Iuda aveau loc manifestări și obiceiuri specifice. În această zi, nimeni nu avea voie să arunce cu cuțitul în aer „pentru a nu spinteca văzduhul, supărându-l pe Iuda”, pe la case nu se vântura nimic, nici țoalele nu se scuturau. Acum era o interdicție totală pentru blesteme, pentru ca nu cumva din greșeală, acestea să fie adresate vântului. Nu se făceau (provocau) curenții de aer, iar morile de vânt se opreau în această zi. Nimeni nu pronunța numele Iudelor și nici nu amintea de diavol. În limbajul popular bucovinean, întâlnim adesea calificativul de „Iudă”, atribuit cuiva care săvârșește ceva neconform cu morala locului (unui om care face mereu înșelăciuni) sau, înainte, se obișnuia să se zică: „Ferește-ne Doamne de vântul turbat /Cel de Iuda aruncat /În vârtejuri adunat”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: