Austeritate financiară la Primăria Suceava

> Față de anul trecut, defalcările de la bugetul de stat au scăzut în mod simțitor
„Este clar că la primărie avem o perioadă de austeritate”, a relevat, într-o conferință de presă, primarul Ion Lungu. El a făcut această afirmație pe fondul diminuării intrărilor la bugetul local din sumele defalcate de la centru pentru susținerea activităților de pe plan local.
 

Primarul a făcut o comparație cu ceea ce se întâmpla cu un an în urmă din acest punct de vedere, menționând că, dacă în luna iunie a anului 2008 alocările de la bugetul de stat erau de 6,5 milioane lei, acum ele sunt de 4 milioane lei. În aceste condiții, edilul-șef spune că se vor ajusta cheltuielile, printre acestea numărându-se și cele cu investițiile din învățământ. „De aceea, în acest an, cu excepția a 3 grădinițe în lucru, nu vom mai face investiții în unități școlare”, declară Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: