Fotbal

Mișcări serioase de trupe la FC Cetatea Suceava

S-a tras cortina peste sezonul 2008 – 2009 al seriei I a Ligii a II-a și FC Cetatea Suceava a reușit, în cele din urmă, să se salveze de la retrogradare. După un tur de campionat obosit, marcat de “faza” din meciul de Cupa României cu Ceahlăul Piatra Neamț, urmată de momentele de “neinspirație tehnică” al antrenorului Marian Pană, fotbaliștii de la FC Cetatea au revenit în joc sub conducerea antrenorilor Ovidiu Murariu și Ioan Radu și au reușit să se mențină, cel puțin încă un an, în Liga a II-a.
 

Așa cum este și normal campionatul s-a încheiat, dar comentariile continuă, mai ales că următorul sezon se anunță a fi unul crâncen. Recesiunea economică a afectat și va afecta și în continuare sportul și trebuie găsite soluții pentru a trece peste aceste momente de criză. În traducere sportivă, unii din jucătorii de valoare vor trebui să accepte reducerea contractelor pe care le au cu FC Cetatea Suceava sau vor pleca spre alte formații mai solide financiar. În această situație se află Bernard, Colban, Bolohan și chiar Ionel Celpan. Dacă ne gândim la faptul că Dorel Bernard și chiar Bolohan sunt suceveni și ar putea să se retragă din activitatea competițională de unde au plecat, Colban trebuie să-și clarifice cumva situația medicală, el fiind mai mult accidentat în sezonul recent încheiat. În ceea ce-l privește pe Celpan, în mod cert cel mai valoros mijlocaș al echipei FC Cetatea Suceava, pentru el trebuie făcute eforturi pentru a fi păstrat. Oricum, conducerea grupării sucevene a decis deja renunțarea la trei jucători, Aron Martin, Streinu și Guriță. „Claudiu Streinu este accidentat și pare ieșit din circuit pentru o perioadă mai lungă de timp, în vreme ce Aron Martin nu a demonstrat până acum că este cu ceva peste tinerii jucători suceveni din lot. În ceea ce-l privește pe Guriță, după felul în care s-a manifestat din punct de vedere al jocului și comportamentului nu merita să-i dăm credit în continuare”, a afirmat antrenorul formației FC Cetatea Suceava, Ioan Radu. Oricum, se pare că până în data de 1 iulie, când este anunțată reunirea lotului grupării FC Cetatea Suceava, se mai pot întâmpla multe schimbări de lot. Se pare că se va merge pe mâna sau pe ghetele localnicilor, situație în care va trebui rezolvată și problema celor împrumutați de la Rapid CFR Suceava, Sevaciuc, Șuleru, Romaniuc. Rămâne de văzut cum vor aborda conducătorii echipei FC Cetatea Suceava noul campionat, pentru că el va fi cu mult mai dificil decât cel care a trecut.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: