Concursurile județene de aeromodele și rachetomodele

La sfârșitul săptămânii trecute, cu sprijinul conducerilor Aeroportului „Ștefan cel Mare” Salcea și al Aeroclubului „Grigore Baștan”, s-au desfășurat concursurile județene de aeromodele și rachetomodele. La competiție au participat cluburile copiilor din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți și Fălticeni. Concursurile s-au desfășurat la șase probe de aeromodele și două de rachetomodele, la fiecare probă executându-se câte trei lansări.
 

La aeromodele Planor Faza II, locul I a fost obținut de Guli Cotiso, CCE Câmpulung Moldovenesc, la aeromodele Planor A I, locul I i-a revenit lui Paicu Mădălin de la același club, la aeromodele propulsor, locul I a fost ocupat de Cuceg Sorin de la CCE Câmpulung Moldovenesc, la aeromodel Captiv viteză, locul I a revenit tot unui câmpulungean, lui Socoleanu Ștefan, la aeromodele Acrobație, locul I a revenit lui Puiu Cătălin de la CCE Câmpulung Moldovenesc, iar la planor radiocomandă, locul I a fost obținut de Zaharie Nicolae de la CCE Rădăuți. La proba rachetomodele cu ștrimăr, locul I a fost ocupat de Iurniuc Tudor de la CCE Câmpulung Moldovenesc, iar la rachetomodele cu parașută, locul I le-a revenit lui Puiu Cătălin de la CCE Câmpulung Moldovenesc, și lui Martian Mihai, de la CCE Rădăuți. Clasamentul pe echipe la aeromodele a situat pe primul loc CCE Câmpulung Moldovenesc, pe locul II, CCE Rădăuți iar pe locul III – CCE Fălticeni. La rachetomodele, clasamentul pe echipe a păstrat pe primele două locuri cluburile de la Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, iar pe locul III s-a clasat CCE Gura Humorului. Câștigătorii locului I vor participa la Concursul Național de Aeromodele și Rachetomodele ce se va desfășura în perioada 15-19 iulie 2009 la Bacău. La finalul întrecerilor, Clubul Sportiv Tehnico-Aplicativ Suceava a prezentat participanților o demonstrație de acrobație cu aeromodele radiocomandate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI