Direcția de Cultură

Noul director a fost instalat oficial

Noul director coordonator al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, prof. Daniel Hrenciuc, a fost instalat oficial, ieri, în funcție, de către reprezentantul Ministerului Culturii și Cultelor, secretar de stat Vasile Timiș. Evenimentul s-a petrecut în prezența vicepreședintelui CJ Vasile Ilie, a directorului general al Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, a universitarului Florin Pintescu. Prezent de asemenea, a predat ștacheta fostul director executiv prof. Aurel Buzincu, care a anunțat că va rămâne în continuare la Direcție, pentru a ajuta “ cu experiența și inițiativa mea”.
 

Dl Vasile Timiș a ținut să remarce că “în momentele de criză cultura are de spus și trebuie să spună ceva în ce privește mersul unei societăți”, referindu-se în mod special la patrimoniul județului: “Cred că la dvs. patrimoniul este unul dintre cele mai importante, nu numai din județ, ci și din țară. Patrimoniul reprezintă o carte de identitate și cred că, dacă e bine jucată, dacă e bine valorificată, va fi o carte de vizită importantă”. Secretarul de stat a apreciat că dl Hrenciuc “s-a prezentat admirabil la concurs” și că proiectul acestuia s-a axat pe două coordonate: continuitate, în ce privește activitatea direcției, și noutate în felul în care își va aduce contribuția personală. Dl Vasile Ilie i-a mulțumit dlui Buzincu “pentru o activitate remarcabilă”, precizând că îl învestește “cu toată încrederea” pe dl Hrenciuc: “Am toată încrederea că instituția va merge bine”, a conchis domnia sa. “Mă așteaptă o muncă diferită și o bătălie…” Dl Buzinuc a asigurat audiența că pleacă din funcție “fără niciun resentiment”, accentuând ideea că legislația în domeniu este frecvent încălcată. “Sunt bucuros că mi-am putut face datoria. Am ținut foarte mult la lege, singurul nostru șef este legea. Veți avea de luptat cu cei care ignoră legea și, din păcate, legea este încălcată chiar de autoritățile publice locale. Uităm să respectăm un patrimoniu. Patrimoniul UNESCO poate fi respectat de alții, numai dacă tu acasă îl respecți”. Mărturisind că “întotdeauna am fost aproape de cultură”, noul director coordonator al DCCPCN a declarat: “Mă bazez foarte mult pe parteneriat, pe cel cu Complexul Muzeal Bucovina, mă gândesc și la un alt prieten, o voce științifică de mare autoritate, dl Florin Pintescu, șeful catedrei de istorie de la Facultatea de Istorie-Geografie de la Universitatea Suceava, mă refer la alți activanți care se vor înscrie în acest parteneriat. Patrimoniul e supus unor agresiuni pe filiera ignoranței sau acțiuni la limita legii. Mizez pe o colaborarea bună cu autoritățile județene și locale. Mă așteaptă o muncă diferită și o bătălie pentru a realiza proiectele propuse, dar mi-am a-sumat aceasta pe deplin și conștient de problemele care vor apărea. Îi voi trata pe toți cei de aici ca pe niște colegi, fiindcă toți sunt specialiști, și contez pe sprijinul lor. Plec cu Dumnezeu înainte în această zi încărcată de semnificații, sper ca și colaborarea cu ministerul să fie benefică”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: