Spitalul Județean are o sală de ședințe complet modernizată

Ieri a fost inaugurată sala de ședințe a Spitalului Județean Suceava, complet renovată și modernizată, eveniment numit de directorul spitalului, Vasile Râmbu, “o mică realizare, dar o mare bucurie”.
 

Dl Râmbu a precizat la inaugurare că sala va fi folosită ca “spațiu pentru diferite manifestări legate de activitatea medicală”, precum pentru ședințele comitetului director, simpozioane și conferințe pe teme medicale. În cuvântul său, directorul spitalului a trecut în revistă investițiile realizate deja în acest an, și anume securizarea unității, igienizarea Secției ATI, precizând “că mai sunt multe secții unde trebuie să intervenim, dar trebuie să le luăm pe rând”. El a vorbit și despre proiectele aflate în desfășurare: modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate, care se va realiza cu fonduri europene, în valoare de circa 1 milion de euro, proiect aflat pentru avizare la ministerul de resort, reparații capitale la acoperiș, în valoare de 47 miliarde lei vechi, bani alocați de MSP, amenajarea noului sediul administrativ, reabilitarea Secției Pediatrie și, nu în cele din urmă, modernizarea Platoului de Imagistică. Totodată, dl Râmbu a menționat și construirea unui bloc de locuințe prin ANL, pentru medici, bloc “necesar chiar dacă afectează spațiul verde”. La inaugurare au fost prezenți președintele CJ, Gheorghe Flutur, vicepreședintele CJ Vasile Ilie, prefectul Sorin Popescu, primarul Ion Lungu, secretarul de stat din MSP dr. Cristian Irimie, șeful DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, președintele director general al CAS, dr. Cristina Iordăchel, șefi de secție, medici, asistenți-șefi, reprezentanți ai sindicatului. În cadrul sobru, dar elegant al noii săli de ședințe, a fost inaugurată și expoziția de pictură a artistei Pușa Pâslaru. De altfel, conducerea spitalu-lui își propune să aducă pe simezele sălii și lucrările altor artiști.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: