Cu respect

La vernisajul de ieri al expoziției Taberei de la Sucevița, care a reunit 30 de pictori bucovineni din România și Ucraina, prezența șefilor a două misiuni diplomatice, de la Suceava și Cernăuți, a onorat evenimentul, dar a prilejuit și un schimb de opinii urmărit cu deosebită atenție de cei prezenți. Astfel, ES dl consul Dorin Popescu, pornind de la reușita proiectului (care a inclus Tabăra) ,,Arta un limbaj comun între două culturi” (cu amendamentul, a menționat, două expresii, poate diferite, ale aceleiași culturi), a apreciat mecanismul de apropiere și consolidare oferit de artă, dar a propus pasul mai departe, prin abordarea și a altor domenii, considerate sensibile, cum ar fi de pildă, istoria, pentru depășirea prejudecăților, animozităților de odinioară. ES dl consul-general Yurii Verbytskyi a găsit salutară conferința mică înfiripată la vernisaj, dar a ținut să sublinieze că istoria ne leagă, nu ne desparte, însă probabil avem diferite păreri asupra unor evenimente, ceea ce la urma urmelor ține de regula democratică.
 

Cu formație de istoric și cu disponibilitate de gazdă, dl Constantin-Emil Ursu, directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, încredințând Academiei abordarea și limpezirea chestiunilor delicate, a amintit relațiile bune existente la nivel local, culturale, economice, nu o dată de rudenie, patrimoniale (rezolvate și rezolvabile) și a mulțumit ambelor consulate, al Ucrainei, la Suceava, și al României, la Cernăuți, în general pentru sprijinul acordat colaborării dintre muzee și în special pentru cel simțit în realizarea proiectului. Vom încheia fără concluzie, menționând și intervenția pictorului și universitarului Liviu Suhar, care a precizat că nu o dată, în istorie, limbajul artei l-a însoțit pe cel diplomatic, ajutând uneori la rezolvarea unor probleme care nu au putut fi soluționate pe alte căi. Fără concluzie, dar cu un respect sporit pentru susținătorii acestor puncte de vedere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: