S-au decis câștigătorii concursului „Cu viața mea apăr viața”

Elevi ai Școlii Generale Nr. 6 Suceava și ai Grupului Școlar „Ion Nistor” Vicovu de Sus vor reprezenta județul Suceava la faza interjudețeană a concursului “Cu viața mea apăr viața”, organizat pe plan local de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava și Inspectoratul Școlar.
 

Cele două echipaje au câștigat sâmbătă faza județeană a concursului la care au fost chemați elevi care vor să aibă habar, se descurcă și au învățat cu instructorii unităților școlare de care aparțin, pe tematici de protecție civilă, despre situații de urgență în care ar putea interveni și ajuta. Concursul, devenit tradiție la ISU Suceava, conține două probe, una teoretică și alta practică, sâmbătă participând, pe lângă echipele câștigătoare, cele de la Școala Generală Nr. 2 „Ion Irimescu” Fălticeni, Școala Generală „Mihail Sadoveanu” Grănicești (loc 3 la I-VII), Școala Generală Nr. 3 „Bogdan Vodă” Câmpulung (loc 2 la I-VII), Școala Generală Nr. 2 Vatra Dornei, Colegiul Agricol Fălticeni (loc 3 la IX-XI), Grupul Școlar „Tomșa Vodă” Solca (loc 2 la IX-XI), Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava. Liderii de sâmbătă se vor bate pentru Suceava, la faza interjudețeană, la Botoșani, în data de 6 iunie 2009.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: