Încă trei suceveni cercetați pentru fraudă

> Unul a fentat statul cu impozitul, unul a emis file cec dubioase, iar altul a copiat în fals un carnet de muncă
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus începerea urmăririi penale pentru trei suceveni acuzați de fraudă.
 

> Ioan M., de 43 de ani, din Dărmănești, a încasat, ca persoană fizică neautorizată, suma de 18.000 de euro pentru renovarea, anul trecut, a unui imobil din Rădăuți. Omul a luat banii și nu i-a declarat ca venit pentru impozitare, „fentând” astfel statul cu suma de 9.403 lei. > Va da cu „subsemnatul” în fața procurorilor și Lucian D., de 32 de ani, din localitatea Valea Lupului, Iași. Ca administrator al unei firme, el a eliberat, în favoarea unei societăți din Șcheia, trei file cec, fără avea completate elementele esențiale, în scopul de a fi folosite pentru achitarea mărfurilor comandate și ridicate de la furnizor, în baza a două contracte de vânzare-cumpărare comercială, încheiate între cele două firme. > Ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Suceava au rezolvat încă un dosar ce figura cu „autor necunoscut”, întocmit pentru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale. În loc de „A.N.”, ei au trecut numele Elenei P., din Suceava, suspectată că în februarie 2006 a completat în fals 3 copii ale unui carnet de muncă și a înscris pe fiecare dintre acestea mențiunea „conform cu originalul”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: