1 Iunie - Palatul Copiilor Suceava

„Copii pentru copii”

Cântecul, dansul însoțesc aproape întotdeauna viața copiilor și astfel se naște idealul estetic, se dezvoltă gusturile și preferințele artistice. „Copii pentru copii” este titlul unui proiect educativ derulat de Palatul Copiilor Suceava în parteneriat cu școli din mediul rural. Proiectul își propune să antreneze și să implice în desfășurarea acțiunii și spectatorii din școlile participante, realizând astfel o relaționare, cooperare, colaborare, precum și să răspundă nevoilor de comunicare interumană.
 

Participarea directă a copiilor la un spectacol reprezintă în sine un exercițiu de evaluare a potențialului lor, a capacităților de formare, de încredere în forțele proprii, dorință de afirmare, spirit de competiție. În acest context formația de dans și soliștii de muzică ușoara din Palatul Copiilor Suceava, încearcă prin spectacolul susținut să popularizeze activitățile de acest gen, să consolideze imaginea Palatului Copiilor Suceava, ca adevărat centru de formare și lansare de talente. Beneficiarii proiectului sunt copiii din mediul rural, care participă ca spectatori la activitățile artistice prezentate de copiii de la Palatul Copiilor. Proiectul s-a derulat în mai multe localități rurale din zona de munte a județului, iar între micii artiști și spectatori s-au închegat adevărate prietenii. Participări la manifestări internaționale Recent, s-a întors din Antalya trupa de dans modern „Ritm Dans”. Cei 17 copii, însoțiți de câțiva profesori de la Palatul Copiilor, au participat la cea de-a IX-a ediție a Festivalului pentru tineret, la care au luat parte formații din cinci țări. Organizatorii au apreciat prestația trupei sucevene, dar și costumele, care au fost realizate în mare parte la Palatul Copiilor. Trupa a prezentat un repertoriu bogat fiind aplaudată atât în piațete publice, cât și pe stadioanele unde a susținut spectacole. O altă participare internațională a fost aceea a copiilor care au mers la Lille – Franța, unde a avut loc vernisajul expoziției de fotografie „Lille 3000”. Tema concursului la care au participat copiii a fost “Ideea mea despre frontierele din Europa”, iar cei cinci copii suceveni laureați sunt Emanuela Motrescu, Iustin Stelian Buculei, Oana Bîrsan, Vlăduț Andrei Poinariu și Amalia Sofia Piticari. Pentru acești copii a fost o experiență deosebită vizita în Franța, mai ales că acolo au luat contact și cu copiii din celelalte țări participante la concurs, respectiv Bulgaria, Ungaria, Franța și Polonia. Premii naționale La cea de-a XVI-a ediție a Concursului Național de Soft „Grigore Moisil”, organizat de Clubul Copiilor Lugoj, copiii de la Palatul Copiilor au obținut premii importante. Au participat aproximativ 200 elevi de la mai multe palate și cluburi din țară, iar echipajul PC Suceava, cercul de informatică, a obținut 8 premii la cele 4 secțiuni ale concursului. S-au remarcat Ceornodolea Ionuț, Cimbru Vlad, Florea Ștefan, Florea Șerban iar, în mod deosebit, Atănăsoae Iulian, care a obținut mai multe premii, printre care și Premiul special „Tudor Sorin”. O altă participare la nivel național a fost la Concursul Național de Informatică „Marele Pre-miu al Palatului Național al Copiilor” București. În aceeași perioadă a avut loc, la Alba Iulia, Festivalul Național de Teatru “Lucian Blaga”, dar și “Zilele sărbătorilor pentru Copii”, în cadrul cărora au avut loc concursuri de creație literară și de pictură. Dintre copiii care au obținut premii îi amintim pe Iulia Cozaciuc, Georgiana Țăran, Ioana Onofrei, Andreea Ungureanu, Lizuca Sidoriuc, Georgiana Ursache și Matei Miron.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI