Ziua Internațională a Copilului

Ce dorește un părinte copilului său

Am ales această imagine pentru că ilustrează negrăit de convingător gândul ce mă încearcă în legătură cu Ziua Internațională a Copilului.
 

Ca oricărui părinte, nu inocența, curiozitatea și fireasca teamă de necunoscut ale copilului i se par până la urmă cele mai importante în primii ani de viață ai odraslei sale, ci cât de mult poate el sădi în acest sâmbure de livadă încât, la vremea lor, fructele, să-i îndoaie acesteia ramurile. La viitorul copilului său se gândește, la cât de dăruită de Dumnezeu îi va fi mintea și mai apoi, experiența, astfel încât să trăiască în bunăstarea dorită de orice părinte. Cei 7 ani de acasă și cei ce urmează în Școală trebuie astfel vegheați încât obiceiul, datina, portul – cel exterior, dar mai ales cel interior –, bunul simț, vrednicia și înțelepciunea să biruie. Înțelepciune care i-a dat omului Bucovinei marea capacitate de a asimila ce-i bun și de la alte neamuri cu care s-a înconjurat, devenind astfel un adevărat prototip de om european. Fie ca inocența, inteligența, dar și capacitatea de a lua mereu ce-i bun din fructele lumii să ducă neîntinat, mai departe, peste generații, spiritul acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu! Gheorghe Flutur Președintele Consiliului Județean Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: