Suceveni la Congresul Studențimii

După un workshop desfășurat anterior în cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare” Suceava, organizat de Uniunea Studenților din România, la finele săptămânii trecute ne-am deplasat noi la București.
 

Alături de 14 colegi de la câteva organizații studențești din Universitate, am participat la cea de-a doua ediție a Congresului Studenților din România, ținută la Palatul Parlamentului. Alături de studenții din toată țara am avut posibilitatea să discutăm problemele actuale ale învățământului românesc, venind cu propriile soluții. Președintele României, Traian Băsescu, prezent și el la congres, a menționat necesitatea unei reformări în sistemul educațional, îndemnându-ne să susținem pachetul de legi redactat de comisia prezidențială. Totodată, președintele și-a exprimat regretul pentru situația de criză actuală, nu numai în economie, ci și în învățământ. Lipsa egalității de șanse între elevii din mediul rural și urban, numărul mare de studenți ce nu garantează și calitatea lor, faptul că nicio universitate românească nu figurează în primele 500 ale lumii ar fi doar câteva dintre lacunele actualului sistem de învățământ superior. Ministrul tineretului și sportului, doamna Monica Iacob Ridzi, a menționat necesitatea implementării unor programe permanente pentru susținerea și promovarea sportului și modului sănătos de viață. În acest context, a făcut trimitere la recenta sa vizită la Suceava, lăudând performanțele sportivilor suceveni prin calificarea CS Universitatea Suceava în finala Challenge Cup. „În ceea ce mă privește, mă bucur că am reușit să obțin un «da» din partea dlui Băsescu la întrebarea pe care i-am adresat-o în legătură cu creșterea numărului de burse ce se preconizează să-l acorde România pentru tinerii din R. Moldova. Prezența studenților basarabeni într-un număr cât mai mare la instituțiile de învățământ din România, inclusiv la Universitatea «Ștefan cel Mare» Suceava, ar asigura menținerea legăturii între tinerii de pe ambele maluri ale Prutului, în ciuda unor relații politice, la nivel mai înalt, tensionate. Sperăm ca promisiunile de la Palatul Parlamentului să nu rămână la nivel de declarații și să prindă viață în anul universitar 2009-2010. (OXANA GREADCENCO, anul I, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava, Comunicare și Relații Publice)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: