Nu se știe cine va mai lucra pământul

Chiar cu subvențiile acordate pe suprafață de teren, viața țăranului tot grea este. Producțiile agricole sunt mici, în anii mai răi, chiar dezastruoase. Când obține o recoltă cât de cât bună, n-are unde vinde produsele. Iar costul lucrărilor agricole secătuiește de tot buzunarele oamenilor. Aratul, toamna trecută, a ajuns la 3-3,5-4 milioane lei vechi/ha. În această primăvară, pentru discuirea și pregătirea te-renului pentru semănat, s-au plătit 1,5 milioane/ha. Tot atât a costat și însămânțarea culturilor. Așadar, lucrările pentru însămânțarea unui hectar de teren ajung la aproape 7 milioane lei vechi. Asta fără erbicidat și îngrășăminte. Pentru treieratul cerealelor păioase, țăranul va mai trebui să scoată din buzunar alte 3,5-4 milioane lei/ha. „Dacă-i un an bun – ne spunea Radu Bejinariu din Grămești –, poți obține, la grâu/secară sau porumb, 3 t/ha. Și dacă ai noroc să găsești cumpărători, îți scoți cheltuielile. Dacă anul e prost și mai bate și piatra (gheața), nu scoți nimic; banii s-au dus pe apa Sâmbetei. E rău însă că n-ai cui vinde producția. Anul trecut aveam, din anul precedent, vreo două tone de secară și n-aveam cui s-o dau. A trebuit să merg tocmai în județul Botoșani, pe la Hilișău, ca să pot vinde o parte din ea. Am folosit și la hrana animalelor, dar tot mai am vreo 700 kg în stoc. Și o cumnată de a mea, Ștefănica Băncescu, are vreo mie de kg de secară pe care n-are cui s-o vândă. Sunt și alți oameni din sat care stau cu cerealele în pod. Nu-i bază de colectare, numărul vitelor a scăzut mult și nu poate fi folosită toată producția la hrana animalelor. Și-atunci ce să faci cu produsele agricole?

 

De asta rămâne pământul nelucrat. Iar la noi, încă nu s-a plătit subvenția pentru anul trecut. Am fost la bancă și mi-au spus că poate peste o lună-două vor veni banii”. Și Gheorghe Cuciureanu era nemulțumit de faptul că nu s-a plătit încă subvenția pentru anul trecut. „Am fost și la APIA, la Suceava, și tot degeaba. N-au virat niciun ban în bancă. Bagi banii din buzunar pentru a lucra terenul și stai cu recolta în pod. Eu am peste o tonă de grâu în stoc. Nimeni nu vrea să cumpere. Nu-i piață de desfacere. Ar trebui ca statul să facă ceva. Dar nimeni nu-și pune problema să ajute țăranul, să-i dea un sprijin ceva. De unde-o fi, de la guvern, de la partid, n-are importanță, dar să se facă ceva. Eu, om de 74 de ani, mă duc să însămânțez cu semănătoarea, zicând: Las’ să fie pâine. Mi-e rușine să vă spun cât am muncit anul trecut și primăvara asta. Femeia îmi spune: „Nu te mai omorî atâta pentru pământul ăsta“. Dar cum să-l las nelucrat? Îmi spun că dacă o să am pâine, o să fie și țara bogată. Însă, dacă nu ne ajută, nu facem nimic. Vezi că până acum au făcut numai pentru dânșii. Sunt atâția miliardari în România, care huzuresc. Eu am noroc că am și pensie de stat, și trăiesc mediocru. Dar cei mai mulți agricultori trăiesc rău. De asta spun că trebuie făcut ceva pentru țărani. Numai dacă vor fi ajutați va fi mai bine pentru ei și pentru țară. Altfel, în anii următori nu se știe cine va mai lucra pământul. Tinerii pleacă aproape toți din sat, iar cei bătrâni se petrec și ei. Dacă însă ar fi ceva interes din partea statului pentru agricultură, dacă s-ar câștiga mai bine, probabil că ar mai rămâne tineri în sat. Trebuie făcut ceva cât încă nu-i prea târziu”.