Megaproiectul de utilități are undă verde

Guvernul și Ministerul Finanțelor vor sprijini finalizarea proiectului județean „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” pentru ca acesta să poată fi funcțional, a declarat vineri, la Suceava, ministrul finanțelor, Gheorghe Pogea. „Vom sprijini ca acest proiect să fie finalizat. Vom discuta cu autoritățile locale, cu constructorul, cu Transgaz și Ministerul Economiei”, a spus ministrul finanțelor. Acesta a arătat, în cadrul întâlnirii cu primarii din județ, că în ceea ce privește acest proiect, Ministerul Finanțelor a alocat în ultima ședință de guvern 10,7 milioane de lei pentru plata dobânzilor la credit, astfel încât administrațiile locale beneficiare să fie degrevate în acest an de plata acestora.
 

„Ministerul Finanțelor își va face datoria. Tehnic, acest proiect trebuie finalizat”, a spus Pogea, subliniind că centralele de cogenerare de înaltă eficiență construite trebuie să funcționeze. El a mai arătat că pentru administrațiile locale sucevene, care nu au încă forță financiară, e o sarcină grea să achite acest credit. „Am luat decizia ca în acest an dobânzile să fie plătite de statul român”, a mai spus Pogea. Pe de altă parte, ministrul finanțelor a sugerat primarilor suceveni să acceseze și fonduri pentru reabilitarea termică a blocurilor. Primăriile sucevene au plătit, în ianuarie, în total, dobânzi de trei milioane de euro aferente ratei creditului, ceea ce a afectat în special bugetele orașelor Gura Humorului (1,7 milioane de lei), Câmpulung Moldovenesc (2,1 milioane de lei), Vatra Dornei (1,6 milioane de lei), Rădăuți (2,3 milioane de lei) sau Siret (3,5 milioane de lei) și urmează să achite la mijlocul anului 2009 o nouă tranșă a dobânzilor aferente primului semestru al acestui an. Angajații primăriilor – bine instruiți, dar și bine plătiți Aflat vineri la Suceava, ministrul finanțelor, Gheorghe Pogea, a atras atenția, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu primarii din județ, că, odată cu descentralizarea, care va asigura și finanțarea activităților ce vor fi transferate autorităților locale, va trebui gestionat un alt volum de resurse, mult mai mare. Pogea a avertizat că pentru gestionarea acestor fonduri este important ca angajații din primării să fie bine instruiți și bine plătiți. „În primării să fie oameni câți trebuie, dar instruiți și bine plătiți. Altfel, descentralizarea se va transforma într-un insucces”, a subliniat ministrul finanțelor. El a mai arătat că autonomia financiară va însemna că, având sprijinul Guvernului, regiunile sau județele să devină capabile să și pună în valoare potențialul economic local. Totodată, ministrul Finanțelor a mai spus că în sectorul public a fost „jaf” în ceea ce privește cheltuirea banului public și a exemplificat cu construcția unui drum care se face într-o localitate cu o sumă, în timp ce într-o altă localitate costul unui asemenea drum este de patru ori mai mare. El a arătat că, într-o perioadă de criză, Guvernul, Ministerul Finanțelor și autoritățile locale trebuie să fie cumpătate, să se situeze între exces și lipsă. „Cel mai important pentru Guvern și Ministerul Finanțelor, ca gestionar al veniturilor, este să asigure acest echilibru, să nu creăm probleme mai mari”, a spus Pogea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: