Aprobarea finanțării proiectelor, prin „tragere la sorți” ?

În intervenția sa, Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a afirmat că modul în care se aprobă spre finanțare proiectele postaderare pentru dezvoltare rurală este unul discreționar și că va cere, luni, în ședința Coaliției de guvernare, să fie clarificată această situație. „Nu cred că trebuie ca proiectele să fie trase la sorți, din pălărie, pe culoare politică”, a spus Gheorghe Flutur, care este și vicepreședintele PD-L.
 

Șeful deliberativului județean și-a arătat nemulțumirea față de modul în care se aprobă spre finanțare proiectele din fondurile postaderare pentru dezvoltare rurală. El a explicat că pe măsura 3.2.2., privind dezvoltarea satului românesc, pentru care este alocată suma de un miliard de euro, au fost acceptate spre finanțare doar 15 proiecte din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, din care doar patru din județul Suceava, în condițiile în care numai din județul Suceava un număr de 20 de proiecte depuse de primării aveau punctajul maxim. Flutur a mai arătat că primarii suceveni care au întocmit proiecte ce au beneficiat de punctaj maxim, dar care nu au primit aprobare pentru finanțare, se întreabă dacă mai are rost să cheltuie bani de la bugetul local pentru realizarea acestor proiecte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI