Nobila mustrare

Chiar dacă vi se pare o treabă superficială, aflați că nu oricui îi este dat să primească un loc în stal în imperiul de cuvinte. „Dacă mutra vă este diformă, nu acuzați pentru aceasta oglinda care v-o arată” sunt cuvintele care îi aparțin dramaturgului rus Nikolai Vasilievici Gogol pentru care interesul teatrului consta în zugrăvirea critică a societății, bazată pe observarea atentă a realităților sociale. Chiar dacă nu m-am născut în anul 1809 și nu am talentul lui Gogol, o întâmplare hazlie petrecută zilele trecute mi-a demonstrat că există oameni cu pretenții, care au o gândire care ține de mania persecuției, paranoia și alte fenomene bizare, situație care mă determină să vă reamintesc, celor care îmi sunteți aproape sufletește, că nu fac decât să prezint faptele și apoi vă las pe dumneavoastră să gândiți. Dacă unii au prea puțină sau prea multă imaginație, asta nu face decât să confirme regula jocului, și anume că nici măcar lecturarea ziarelor nu este la îndemâna oricui.
 

Las pe altădată subiectul cu pricina și mă întorc în realitatea imediată pentru a-i da un loc de seamă în imperiul de cuvinte octogenarului Petru Bădeliță din bravul nostru oraș Rădăuți. Vă asigur din toată inima că dl Bădeliță știe să citească ziarele și, deși este vârstnic, nu are în cap idei de cenzurare stalinistă. Cu barba albă și ochii pătrunzători, cu fruntea încercată de amarurile vieții, bărbatul mi-a reamintit de oamenii de seamă din Rădăuți, care ar trebui pomeniți mai des, asta pentru ca noi, cei de azi, să aflăm că avem cu ce ne mândri. „Bunăoară, Vasile Niculescu, pilotul Unirii, este lăsat în uitare”, m-a mustrat interlocutorul meu. „Da, am spus și eu”, trecându-mi prin minte viața pilotului, care după ce a dezbrăcat haina militară a fost doar un ceasornicar anonim. Îi mulțumesc distinsului domn Bădeliță pentru această nobilă mustrare și îi ofer un loc în stal în imperiul de cuvinte. Asta pentru că m-a asigurat că mai există oameni cu obraz pentru care tabletele din ziare nu sunt nici chitanțe, nici rujuri cu sclipici, nici ciorapi cu dungă. Îi mulțumesc pentru că a respectat omul care sunt, respectând în felul acesta freamătul ziarelor, fără de care viața în sine ar fi mult mai goală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: