Volei masculin

CSMU LPS Suceava nu a câștigat partida de la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1

În ultimul joc al turneului desfășurat la Brașov, CSMU LPS Suceava – SCVM Brașov 1 – 3 (-13, -22, 29, -18)
CSMU LPS Suceava a pierdut și ultimul meci din cadrul turneului de baraj pentru promovarea în Divizia A1 în fața echipei gazdă CSVM Brașov. Voleibaliștii suceveni au cedat repede, în primul set fiind surprinși de elanul brașovenilor, care trebuiau obligatoriu să învingă, pentru a putea accede în primul eșalon.
 

Setul secund a aparținut suce-venilor, care au condus tot timpul, până la 22, pentru ca din acel moment să se “taie” și să piardă inexplicabil pe final. Setul al treilea a fost cel mai frumos și a dovedit tutu-ror celor prezenți în sală că formația CSMU LPS Suceava are potențial. La capătul unei lupte acerbe, elevii antreno-rului Victor Pancu au câștigat setul III cu 31 – 29. Cum în volei dacă se ajunge la 2 – 2 la seturi orice este posibil în tie-break, gazdele s-au speriat, oarecum, de un asemenea moment și s-au concentrat mai bine încheind meciul după doar patru seturi. “Nu am ce să le reproșez jucătorilor după acest turneu. Am încercat să facem tot posibilul pentru a putea promova în Divizia A1, acolo unde am fost ani de-a rândul. Din păcate, încă ne lipsește experiența și un lot complet care să aibă rezerve care să se ridice la valoare titularilor. Avem un nucleu format la echipa noastră și dacă vom mai aduce doi sau trei jucători cu experiență putem ataca cu certitudine promovarea în sezonul viitor. Vreau să mulțumesc conducerii clubului CSM Suceava care a asigurat condiții excelente formației noastre la acest turneu de baraj” a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu. În Divizia A1 de volei masculin au promovat în ordine, SCMU Craiova, echipă care a câștigat toate cele trei partide jucate la turneul de baraj, cu CSMU LPS Suceava, Phoenix Șimleul Silvaniei și SCVM Brașov, cu același scor 3 – 2 și SCVM Brașov, care a învins cu 3 – 0 pe Phoenix Șimleul Silvaniei și cu 3 – 1 pe CSMU LPS Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: