Noi șefi la Tribunalul Suceava

Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, în ședința din 30 aprilie 2009, l-a delegat pe judecătorul Gheorghe Onofreiciuc Dranca (judecător sindic, adică magistrat care se ocupă de falimente, de regulă) în funcția de președinte al Tribunalului Suceava.
 

Aceeași instituție a delegat-o pe dna judecător Ana Maria Turculeț în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Suceava. Cei doi judecători au fost delegați pe o perioadă de cel mult 90 de zile începând cu data de 1 mai 2009. Precizăm că funcția de președinte al Tribunalului Suceava a devenit vacantă la data de 1 mai 2009, ca urmare a expirării mandatului dlui judecător Doru Ioan Bunduc. Peste trei luni de zile, Ministerul Justiției organizează un concurs pentru ocuparea postului de șef la Tribunalul Suceava. L-am întrebat pe dl Bunduc – aflat în concediu – dacă intenționează să se înscrie. „Nu știu, deocamdată. Poate că da, poate că nu!”, ne-a declarat el. Cu actualul președinte al Tribunalului nu am reușit să luăm legătura, domnia sa fiind în instanță până seara târziu. Nu am reușit, din păcate, să aflăm, date fiind circumstanțele de mai sus, dacă actualul președinte al Tribunalului este și purtătorul de cuvânt al acestei instanțe, cum era, până când și-a terminat mandatul, dl Bunduc. În mod normal (deși nu chiar așa!), dl Onofreiciuc Dranca a preluat și funcția de purtător de cuvânt.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: