Învierea din colinde

Moartea pe cruce și predicarea Răstignirii marchează, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, noutatea și unicitatea mesajului creștin: „Și-n timp ce Iudeii cer semne și Elinii caută înțelepciune, noi Îl propovăduim pe Hristos-Cel-Răstignit: pentru Iudei, piatră de poticnire; iar pentru păgâni, nebunie” (I Cor. 1, 22-23).
 

Noduri centrale ale istoriei mântuirii umane, Răstignirea și Învierea reprezintă totodată și împlinirea destinului asumat al lui Iisus Hristos. De la Naștere până la Înviere, Crucea proiectează umbra sa asupra Fiului, deschizând în spatele fiecărui moment al vieții Sale orizontul veșniciei. Născut ca să moară, ca orice om, Dumnezeul Iubire, Pruncul ajuns matur va muri sub loviturile vrăjmașilor, va lăsa forțele răului să se dezlănțuie împotriva Sa pentru a le zdrobi și pentru a-l elibera pe om de ele. Nu putem vorbi despre Întrupare, fără să vorbim de Răstignire și Înviere, căci firea noastră este mântuită, păcatul biruit prin aceste acte mântuitoare: „Păzind pecețile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel ce n-ai stricat cheile Fecioarei prin nașterea Ta și ne-ai deschis nouă ușile Raiului” (Utrenia Învierii, Cântarea a 6-a). Printre funcțiile colindatului se numără o idee fundamentală, aceea de a păstra și de a transmite mesajul Evangheliei, constituit într-o versiune folclorică a predicii apostolice. Nu puteau să lipsească din această „evanghelie” momentele Patimilor, Răstignirea, Învierea și persoanele aflate în legătură cu acestea, la loc de cinste Maica Domnului. Imaginea simbolică prin care Învierea prinde formă în colinde este cea a unui mare bloc de piatră, în interiorul căruia este închis Iisus, ipostază a mormântului în care trupul Domnului a fost pus după ce a fost dat jos de pe cruce. Blocul de piatră are, astfel, o origine evanghelică, amintindu-ne de stânca ce a constituit mormântul, dar și de piatra care a fost rostogolită la intrarea în sfântul mormânt: „Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă; și a prăvălit o piatră la ușa mormântului” (Marcu XV, 46). În iconografia ortodoxă, icoana Învierii îl arată pe Hristos făcându-și drum prin învelișul pământului, călcând în picioare porțile iadului peste care se înalță, iluminând toate cu lumina Sa și ridicându-i pe Adam și Eva din somnul morții; cosmosul întreg, simbolizat de stânci (piatră), reflectă lumina ieșită din adâncurile pământului. În plan fizic și spiritual, lumina joacă un rol primordial în procesul vieții. Diferitele popoare nu s-au înșelat ridicând-o la nivelul unui foarte important simbol. Spre deosebire de întuneric, simbol al morții și al blestemului, adevărul, adică realitatea ființelor și a lucrurilor, se revelează în și prin lumină. Omul nu-și găsește calea și nu se orientează decât în funcție de lumină. Dacă lumina le permite ființelor și lucrurilor să se arate, ea le condiționează deopotrivă și existența și viața. Hristos se numește El însuși „Lumină”, „Viață”, „Cale”, „Ușă”, „Adevăr”, El este realitatea din care provine tot ceea ce există. Când intră în infern, Dante îi spune poetului antic Virgilius că pătrunde într-un loc „mut de orice lumină” (ogni luce muto), dar plin de vaiete. Lipsirea de lumină presupune ignorarea celuilalt, izolarea totală, absența comunicării și a iubirii. Iadul nu este altceva decât starea de separare de Dumnezeu, în care s-a afundat omenirea pentru că a preferat creatura în locul Creatorului, întunericul în locul luminii. Inițiativa aparține omului care se rupe de Dumnezeu. Creat liber pentru că a fost iubit, omul se bucură de puterea de necrezut de a refuza această iubire, de a-I spune „nu” lui Dumnezeu. Refuzând comuniunea cu Dumnezeu, omul devine un prădalnic, condamnându-se la moarte duhovnicească, mult mai înfricoșătoare decât moartea fizică ce decurge din acest refuz. În centrul creștinismului, Învierea aduce bucurie, pentru că moartea nu-i mai poate ține pe cei ce vin la Hristos, aduce lumină, pentru că lumina lui Hristos a biruit deja întunericul lumii. Toată teologia afirmată aici are câteva minute practice în cultul ortodox din noaptea Învierii Domnului. Înainte de miezul nopții, Biserica Ortodoxă devine un mormânt întunecat, stingându-se orice sursă de lumină. Licărește doar, pe Masa Sfântului Altar, candela din care preotul slujitor ia lumină, pe care apoi o împărtășește credincioșilor rostind chemarea „Veniți de luați lumină!”. Precum vestea învierii Domnului, așa se răspândește lumina Sfântă în întreaga biserică și apoi dincolo de zidurile ei. Lucrarea luminii sfinte este și mai evidentă la mormântul Domnului, unde doar patriarhul Ierusalimului pătrunde în mormânt și iese de acolo purtând în mâinile sale lumina dumnezeiască pogorâtă în chip văzut peste cei credincioși. În reelaborarea folclorică a subiectului, Iisus este închis în piatră, iar învierea se realizeză prin destrămarea blocului de stâncă. Maica Domnului este prezentă, plânge îngenunchiată lângă piatră. Dinăuntru, Fiul sfânt îi spune că nu se va naște din acea piatră până când ea nu va lua o mătură minunată ca să curețe cerul și pământul și nu va lovi în piatră de trei ori. După ce Maica Domnului împlinește aceste rugăminți, Iisus se eliberează din piatră, înălțându-se la cer. Motivul nașterii din piatră a prilejuit o serie de interpretări în sens mitologic, care au susținut originea sa străveche, necreștină. Interpretarea care s-a bucurat de cel mai mare credit este cea a mitraismului, veche religie de origine persană, cu o mare răspândire în Imperiul Roman. Au fost întrezărite în colindele respective urme din cultul lui Mithras, bazându-se pe faptul că acest zeu era considerat „petrogenitus”, adică născut din piatră. Nașterea din piatră nu este o naștere adevărată, ci o renaștere „de la moarte la viață”, conform înțelesului profund al Învierii Domnului. Acest aspect simbolic și doctrinar al Învierii este prezent în colindele despre Iisus închis în piatră. Într-o variantă, din blocul de piatră crăpat în patru iese afară pruncul sfânt, Dumnezeu mititel și înfășețel, care apare și în colindele despre vestea Nașterii minunate. Textul ne confirmă că nașterea din piatră se încadrează în ansamblul tematic al Învierii: cele trei lovituri pe care Maica Domnului trebuie să le dea în piatră pentru ca Fiul să iasă afară se referă nu numai la cele trei zile petrecute de Iisus în mormânt, dar și la întreita cufundare în apa Sfintei Taine a Botezului. Sfântul Chiril al Ierusalimului a explicat foarte clar legătura dintre moartea și învierea Domnului, pe de o parte, și Taina Botezului, pe de alta: „Căci după cum Mântuitorul nostru a stat trei zile și trei nopți în pântecele pământului, tot așa și voi prin întâia scoatere din apă ați indicat prima zi a lui Hristos în pământ, iar prin cufundarea în apă ați indicat noaptea… În aceeași clipă ați și murit, dar v-ați și născut, iar acea mântuitoare apă v-a fost și mormânt și mamă… Într-un singur timp s-au săvârșit și moartea și nașterea…”. În colindele românești despre renașterea Fiului din piatră se îmbină imaginea mormântului și a morții cu cea a Învierii și a nașterii Mântuitorului, formând o narațiune simplă, de o mare încărcătură simbolică. Un grup de colinde retrăiesc momentele dramatice ale Răstig-nirii, ocazie solemnă pentru a înfățișa nașterea miraculoasă a materiilor sfinte. Textele situează acțiunea după Învierea Domnului, deoarece Mântuitorul, înconjurat de sfinți, povestește cum a fost prins, chinuit și pus pe cruce. Totul începe de la o întrebare a sfinților, care îl roagă pe Fiul lui Dumnezeu să lămurească o chestiune de mare importanță: „Întreabă mi-și întreabă Sfinți pe Dumnezeu: – Din ce mi s-a fapt Vinul și cu mirul, Rumenașul grâu?” El se referă la prefacerea tainică a pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului. Colindele vorbesc, în graiul popular, despre misterul teologic, aducându-l la o reprezentare concretă. Iisus povestește sfinților cum s-a născut vinul din sângele său, atunci când l-au pus pe cruce și i-au bătut cuie mari în tălpi și în palme. Sângele curgea pe pământ și se prefăcea în vin: „În mâini, în picioare Făcură butoare, Cu cui de oțel, Dând cu mai de fier, Cuie se bătea, Sângele curgea, Pe unde pica, Vin bun se făcea”. Grâul, în schimb, se naște din bucățile de carne smulse din trupul lui Iisus, care, după cum spun colindele, a fost strâns cu un brâu de măceș: „Apoi mă-ncingea, Tare mă strângea, Carnea jos pica, Pe unde pica, Grâu bun se făcea”. Textele colindelor despre originea grâului, a vinului și a mirului pun în scenă o realitate creștină care este, în același timp, amplificarea cuvintelor pronunțate de Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine și binecuvântând, a frânt și le-a dat ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu”. Și luând paharul și mulțumind, le-a dat zicând: „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, carele pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI, 26-28). Colindele păstrează coerența teologică: alegoria despre originea materiilor sfinte ale Liturghiei este pusă în relație directă cu momentul Răstignirii („de-atunci s-o făcut și vinu și grâu”), adică darurile Sfintei Euharistii s-au născut chiar atunci, în momentul Răstignirii, din sângele vărsat și din bucățile de carne căzute pe pământ. Se reflectă aici principiul fundamental al doctrinei ortodoxe despre jertfa euharistică, centrul cultului liturgic, care actualizează jertfa unică de pe cruce a lui Hristos. Prin rugăciunea preotului și a comunității credincioșilor, Hristos este cel care se împarte, „care se mănâncă pururea și niciodată nu se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc îi sfințește”. Românul în vremurile trecute nu a „beneficiat” de o teologie sistematică, dar a avut la dispoziție, în plan simbolic, învățătura creștină depozitată în liturghie, în predică, în iconografie și în lecturile sfinte, care i-a însoțit pașii vieții spre mântuire. Pr. prof. dr. FLORENTIN LOGHINOAIA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: