150 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică pe timpul sărbătorilor pascale

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va asigura măsurile de ordine publică premergător și în timpul manifestărilor religioase și culturale prilejuite de sărbătorirea Sfintelor Paști, cu 150 de lucrători (patrule de ordine, echipaje auto, rezerve de intervenție).
 

În ziua de 18 aprilie, militarii vor veghea la desfășurarea în bune condiții a activităților religioase organizate la 40 de locașuri de cult ortodoxe din județ, printre care și mănăstirile Voroneț, Humor și Moldovița. De asemenea, vor fi asigurate măsurile de ordine la Biserica „Sfânta Înviere” din municipiul Suceava, locaș unde reprezentanții mănăstirilor și parohiilor din județul Suceava, dar și din județele învecinate, vor primi Lumina Sfântă. Jandarmii vor acționa în principal pentru prevenirea încălcării normelor de conviețuire socială, pentru monitorizarea și descurajarea grupurilor care tulbură ordinea și liniștea publică, precum și pentru depistarea și sancționarea celor care săvârșesc fapte antisociale. În cazul producerii unor acte de tulburare a ordinii publice, IJJ Suceava va constitui echipe de intervenție la sediul fiecărei structuri de jandarmi din județ, care vor acționa prompt pentru luarea măsurilor legale în acest sens. „Recomandăm participanților la slujbele religioase să respecte precizările organelor de ordine, să acorde o atenție sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare și să evite conflictele cu persoanele aflate sub influența băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetățenii se pot adresa direct jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, se atrage atenția într un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Suceava. Polițiștii de graniță suceveni, pregătiți de un „bombardament” turistic Polițiștii de frontieră suceveni sunt pregătiți pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei din zona de responsabilitate a IJPF Suceava, generat de apropierea sărbătorilor pascale. Pentru evitarea aglomerărilor și realizarea unui control operativ și fluent, se vor lua măsuri de suplimentare a personalului care desfășoară activități în punctele de trecere și, dacă situați o impune, se va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în țară, cât și pe cel de ieșire. Informațiile de mai sus ne-au fost puse la dispoziție de scms. Ilie Poroch Serițan, purtătorul de cuvânt al DPF Rădăuți.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: